Rezumat:
- Dan Bursuc, totul despre documentarul de la BBC lansat în 2016
- Cum au primit străinii manelele din România
Documentarul „News Gipsy Kings” a fost lansat în 2016 și prezintă poveștile unor maneliști cunoscuți, precum Adrian Minune, Florin Salam ori a producătorului muzical Dan Bursuc.
Atunci când a fost lansat, a fost apreciat de străini, uimiți de cum arată petrecerile din România, în timp ce în țară au existat și câteva reacții negative, documentarul fiind considerat, la acel moment, o formă prin care românii sunt ironizați de britanici.
Documentarul a primit 30 de premii de când a fost lansat
Invitat în platoul Star Matinal, Dan Bursuc spune că este încântat de faptul că, de la an la an, documentarul este și mai apreciat. „New Gipsy Kings” a fost premiat de 30 de ori, ceea ce automat, a dus și la un mare succes și în țară, care, imediat după ce a fost lansat, a fost „umbrit” de reacțiile negative din partea românilor.
„A primit foarte multe premii, adică a fost un succes internațional, ca să îl numesc așa (…) Acest documentar a avut un mare succes. În foarte multe țări s-au primit premiile, adică a avut un mare succes. Primind atâtea premii, chiar și aici în România am fost chemați la Cluj, acum suntem la Sibiu, adică peste tot și se discută peste tot de treaba asta”, a povestit Dan Bursuc, la Antena Stars.
Străinii, surprinși de cum arată petrecerile din România
Deși românii nu au fost atât de încântați de documentarul realizat de BBC, străinii au fost surprinși de atmosfera diferă de la petrecerile din România față de cele din străinătate. Acest lucru i-a determinat pe britanici să îi numească „staruri gipsy-pop”. Dan Bursuc spune că a fost și el uimit de succesul documentarului, dar mai ales de cum au primit străinii manelele.
„Văd că cei de la BBC s-au gândit să producă acest documentar și, de fapt, ei au cea mai mare satisfacție și bucurie. De ce nu au făcut-o cei din România, care să prezinte toate lucrurile astea și s-au gândit cei de la BBC să facă un documentar? (…) Spre bucuria mea, aș fi foarte entuziasmat să producă chiar România acest documentar. Sunt peste 30 de premii luate (…) Alte țări iubesc genul asta de manele. Cei din alte țări pun bază pe ce facem noi și le place străinilor muzica noastră”, a mai spus producătorul muzical, la Antena Stars.
Citește și: Ce spune Dan Bursuc după ce protejatul lui, Sorinel Copilul de Aur, a fost prins sub influența substanțelor interzise la volan. Declarații exclusive!