Connect with us

Hi, what are you looking for?

Sport

Dănuţ Lupu a fost eliberat din închisoare: “Am făcut o greşeală, am plătit pentru ea” / Gestul care a provocat indignare

digisport


Fostul fotbalist Dănuţ Lupu a fost eliberat din închisoare, miercuri, după ce anul trecut a fost condamnat pentru conducerea unui vehicul fără permis.


“Ce să vorbesc cu voi? Dar de ce să vorbesc? Eu cred că până la urma urmei am făcut o greşeală, am plătit pentru ea. Regret ceea ce am făcut, nu cred că mai are rost… Merg acasă, am o familie, am ce face. O să merg şi o să fac tot posibilul pentru a-mi recupera carnetul. În momentul în care îl voi lua, voi conduce iar. Nu vă înţeleg, să respect regulile de circulaţie? Eu nu am făcut accident, nu m-au prins drogat, nu am omorât pe nimeni!”, a spus Lupu, potrivit gsp.ro.

Digisport.ro scrie despre un gest al lui Lupu care a provocat indignare. După ce o jurnalistă i-a adus aminte că a încălcat regulile şi a condus în repetate rânduri fără să aibă un permis de conducere valabil, Dănuţ Lupu s-a enervat.

”Şi dumneata acum mă hărţuieşti. Ba da. Dacă eu nu vreau să vorbesc şi tu-mi bagi microfonul în gură, ce înseamnă lucrul ăsta?”, a replicat Dănuţ Lupu, care imediat i-a pus mâna pe frunte jurnalistei şi i-a spus: ”Sărut-mâna, eşti drăguţă”.

”Nu vi se pare în neregulă să atingeţi aşa un reporter?”, l-a întrebat un jurnalist pe Dănuţ Lupu, care a replicat: ”Nu i-am făcut nimic, doar am mângâiat-o”.

Dănuţ Lupu a fost condamnat în octombrie 2023, în apel, la şapte luni şi zece zile de închisoare pentru conducerea unui vehicul fără permis. În momentul condamnării, el nu era în ţară, astfel că a fost dat în urmărire. După aproape o săptămână, a revenit în ţară şi a fost preluat de poliţişti de la aeroport, fiind dus la penitenciar.

În 7 martie, Judecătoria Sectorului 5 a admis cererea de eliberare condiţionată a lui Dănuţ Lupu, iar miercuri magistraţii de la Tribunalul Bucureşti au respins contestaţia procurorilor şi au menţinut decizia de eliberare.

 

viewscnt

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemanatoare

Sport

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesaj înainte de debutul României la Euro-2024. El spune că misiunea jucătorilor este să aducă bucurie în inimile...

Sport

Jucătorii de para-tenis de masă Camelia Ioana Roxana Ciripan şi Bobi Simion, multiplu medaliaţi internaţional, au fost confirmaţi de federaţia internaţională de profil şi...

Sport

Kai Havertz, care a marcat din penalti în victoria cu 5-1 a Germaniei în faţa Scoţiei, vineri seara, în meciul de deschidere al Euro...

Sport

Fundaşul Mats Hummels părăseşte Borussia Dortmund după 13 ani şi 508 meciuri jucate în două perioade petrecute la clubul german, relatează bbc.com. Jucătorul în...

Sport

Fostul lider WTA Simona Halep a ajuns, vineri, la Cluj-Napoca, unde va participa la Sports Festival. Sportiva a fost întâmpinată la aeroport de primarul...

Articole recomandate

Sport

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesaj înainte de debutul României la Euro-2024. El spune că misiunea jucătorilor este să aducă bucurie în inimile...

Sport

Fostul lider WTA Simona Halep a ajuns, vineri, la Cluj-Napoca, unde va participa la Sports Festival. Sportiva a fost întâmpinată la aeroport de primarul...

Sport

Fundaşul olandez Matthijs de Ligt a profitat de singura zi liberă acordată jucătorilor olandezi înainte de Euro 2024 pentru a se căsători săptămâna trecută...

Muzica

Florin Salam i-a transmis un mesaj lui Babasha, după ce manelistul a fost huiduit în prima seară de concert Coldplay. Toată lumea îl cunoaște...