Connect with us

Hi, what are you looking for?

Sport

Mititelu: Din punct de vedere organizatoric, regulamentar, U Craiova 1948 a respectat ad litteram regulamentul. Sepsi a premeditat totul. Va pierde meciul cu 0-3

mititelu


Patronul FC Universitatea Craiova 1948, Adrian Mititelu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că gruparea sa a respectat regulamentul, subliniind că nu şi-a asumat galeria la meciul cu Sepsi. Mititelu consideră că oficialii grupării din Sfântu Gheorghe sunt vinovaţi pentru faptul că meciul de duminică a fost suspendat şi crede că Sepsi va pierde cu 0-3.


„Vinvaţii pentru acest lucru sunt cei de la Sepsi. I-am atenţionat şi le-am spus că nu ne asumăm prezenţa galeriei clubului la acest meci. Ce puteam eu să fac mai mult decât atât? Le-am spus: «Aveţi grijă, o să fie probleme». Şi cei de la Sepsi ştiau chestiunea. Am o relaţie foarte bună cu domnul Dioszegi. Mi-a adus pâine şi vin, acum i-am trimis iar vin, el mi-a trimis pâine, o pâine foarte bună. Trebuie să vină Federaţia cu legi, legea 4 să fie completată, să se dea liste la meci, să reglementeze situaţia asta. Să verifice atent ce fani intră la meciuri, după buletine. De ce să plătească Craiova sau Sepsi pentru atitudinea unor oameni? Fraţilor, noi nu suntem şovini! România este un stat naţional, în care trăiesc mai multe popoare: maghiari, germani, sârbi, bulgari, ucraineni, ruşi. Toate naţiile trăiesc aici, au aceleaşi drepturi. Şi marele Mihai Viteazul a fost sprijinit cumva de secui. Din punct de vedere organizatoric, regulamentar, U Craiova 1948 a respectat ad litteram regulamentul. Sepsi a premeditat totul, părerea mea, şi am mai multe informaţii. Înainte de meci, directorul lor sportiv l-a întrebat pe arbitrul Chivulete «Ce se întâmplă dacă suporterii scandează?». Şi le-a explicat Chivulete că opreşte meciul.Cei de la Sepsi aveau pârghiile necesare să-i evacueze pe acei intruşi, când s-a întrerupt meciul. Nu au făcut asta, înseamnă că şi-au dorit foarte mult să se oprească. Era foarte simplu, erau 70 de oameni din Craiova, dădeau un ordin, o dispoziţie legală şi acei oameni erau evacuaţi. Dar, s-au gândit că vor culege fructele! Cred că, după această procedură disciplinară, Sepsi va pierde cele trei puncte. Pentru că, din punct de vedere disciplinar nu există nicio răspundere a clubului nostru. Am înţeles că Jandarmeria i-a dus pe suporteri la meci, deşi noi am anunţat că nu avem galerie şi nu ne asumăm responsabilitatea. Dacă noi vom fi sancţionaţi, deşi refuz să cred, s-ar crea o situaţie urâtă. Cum să primeşti nişte oameni când clubul a anunţat că nu-i susţine? Şi noi vrem să se reia partida, probabil că ei s-au bucurat la început, credeau că vor câştiga cu 3-0 şi vor culege fructele. Cum să dai drumul la persoane despre care ştiai cum se comportă?. Cred că noi vom câştiga punctele, cred că Sepsi pierde meciul cu 0-3”, a declarat Adrian Mititelu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Mititelu a spus că FRF ar trebui să schimbe regulamentele, iar suporterii să fie identificaţi. „Sunt unele zvâcniri ale unor indivizi care cred că sunt mai presus de lege. Din păcate multe cluburi, chiar şi eu, i-am tolerat. Epoca galeriilor cu un astfel de comportament a apus. Dacă vrei să mergi la meci, clubul trebuie să-şi asume, să fie suporterii identificaţi. Astfel de reacţii pot duce la conflicte etnice, care pot degenera. Ei se cred stat în stat. S-a terminat cu înjurăturile, jignirile şi violenţele. Gata, se schimbă tot. Vom face revoluţie şi vom pune piciorul în prag”.

Patronul craiovenilor susţine că echipa sa nu este rasistă şi că nu are nimic împotriva comunităţii maghiare din România: „S-au creat premise cu privire la o idee falsă în ceea ce priveşte U Craiova 1948. Nu suntem rasişti! Nu avem nimic împotriva comunităţii maghiare din România. Chiar îi respectăm foarte mulţi şi îi considerăm fraţi ai noştri. Drepturile minorităţii maghiare din România sunt drepturi consfinţite de lege şi nimeni nu poate să le conteste. Să-şi cânte cântecele în limba maternă! Eu am o simpatie pentru poporul maghiar şi pentru secui în mod special. Nu suntem în rândul acelor extremişti români care consideră că populaţia maghiară trebuie să ne ceară acordul înainte să-şi folosească limba şi cultura. Ei sunt pe aceste pământuri de peste 800 de ani. Transilvania este un teritoriu sensibil. La unirea de la 1918 România şi-a asumat aceste popoare. Ungurii nu trebuie să ne ceară nouă acordul ca să-şi cânte cântecele. Şi în rândul românilor, şi în rândul maghiarilor există uscături! Există rasişti, oameni care habar nu au de istoria şi de cultura acestor popoare. S-a ajuns la nişte duşmănii, la nişte lucruri susţinute de oameni fără cultură, care nu cunosc adevărul istoric. Anumiţi indivizi, care se autonumesc ultraşi, spun că nu acceptă decât români în mijlocul României. Nu putem să mergem la unii acasă să-i batjocorim şi să-i înjurăm. Trebuie să demonstrăm că suntem superiori lor. Am mulţi amici unguri în Ţinutul Secuiesc”, a completat Adrian Mititelu.

auto">

Meciul de la Sfântu Gheorghe, din etapa a XXIII-a a Superligii, a fost oprit prima oară în minutul 25, când arbitrul Andrei Chivulete a trimis cele două echipe la vestiare, din cauza scandărilor xenofobe şi rasiste din tribune. După o întrerupere de zece minute, jucătorii au revenit pe teren, însă Chivulete a decis suspendarea definitivă meciul după doar câteva zeci de secunde, din cauza scandărilor suporterilor.

Cazul urmează să fie analizat de Comisia de Disciplină a FRF.

 

viewscnt

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemanatoare

Sport

AFP, care citează „o sursă apropiată clubului” Al-Ittihad, Karim Benzema, câştigătorul Balonului de Aur 2022, a cerut să plece „temporar” de la gruparea din...

Sport

Campioana U Banca Transilvania Cluj a învins marţi, pe teren propriu, în faţa a 8.212 spectatori, formaţia Energia Trento, scor 88-83 (42-38), în etapa...

Sport

Netflix şi TKO Group Holdings au anunţat marţi că platforma de streaming va difuza programul emblematic ”Raw” al WWE, începând de anul viitor, aceasta...

Sport

Echipa Senegalului a trecut de naţionala statului Guinea, scor 2-0, marţi, în ultima etapă a grupei C de la Cupa Africii pe Naţiuni. Golurile...

Sport

Echipa Palestinei a învins, marţi, cu scorul de 3-0, formaţia statului Hong Kong, în etapa a treia a grupelor la Cupa Asiei pe Naţiuni...

Articole recomandate

Sport

Campioana U Banca Transilvania Cluj a învins marţi, pe teren propriu, în faţa a 8.212 spectatori, formaţia Energia Trento, scor 88-83 (42-38), în etapa...

Sport

Jucătoarea ucraineană Daiana Iastremska, venită din calificări, îşi continuă parcursul de vis la Australian Open, ea calificându-se miercuri în semifinale. Sportiva în vârstă de...

Sport

Lituanianul Rokas Lekiatas, în vârstă de 25 de ani, a semnat un contract cu FCU Craiova, a anunţat, miercuri, clubul oltean. Contractul fundaşulului central...

Sport

Adrian Mutu s-a declarat, miercuri, mândru că a semnat cu CFR Cluj, cea mai titrată echipă din România în ultimii ani. El a precizat...