Connect with us

Hi, what are you looking for?

Turism

Italian, despre un oraș în România: O mică bijuterie. Lăsați ce spun alții, m-am simțit mai în siguranță decât în alte locuri

Italian despre un oras in Romania O mica bijuterie Lasati.webp.webp


Un cunoscut bloger italian de călătorii s-a arătat entuziasmat de București, despre care spune că este ”o mică bijuterie”, unde s-a simțit mai în siguranță ”decât în alte locuri mai blazonate”, îndemnând oamenii ”să lase ce spune lumea” și să-l viziteze.

Într-o postare recentă pe pagina de FacebookBambiniconlavaligia di Fabio e Giulia”, un cunoscut blog de călătorii italian, un pasionat explorator împărtășește experiența trăită în capitala României, București.

Orașul, adesea subestimat, i-a schimbat profund percepțiile despre călătorii și despre destinațiile est-europene, scrie Rotalianul.

Italianul mărturisește că, înainte de a ajunge în București, avea anumite rezerve, influențat de clișeele negative des întâlnite.

Contrar așteptărilor, autorul relatează că s-a simțit mai în siguranță în București decât în multe alte locuri cu reputație mai „nobilă”.

”Lasă pe oricine stupefiat de frumusețea și de atmosfera dinamică”

Astăzi vă povestesc despre un oraș care mi-a schimbat modul de a gândi și poate chiar de a călători.

Înainte de a vizita Bucureștiul eram destul de reticent în privința destinației, victima poate a unui zvon destul de răspândit. Capitala României este o mică bijuterie, atât de mult încât i se spune Parisul Estului și nu degeaba.

Centrul său istoric lasă pe oricine stupefiat de frumusețea și de atmosfera dinamică. Biserici ortodoxe alternează cu palate în stil art nouveau (hotelul nostru de exemplu), galerii, magazine surprinzătoare și localuri tipice unde poți degusta niște cârnați magici (mici – n.r.).

Seara, străzile din centru se animă și este ușor să întâlnești familii care mănâncă la mesele în aer liber ale localurilor.

Deci, este o destinație care merită vizitată, foarte plăcută, cu o atmosferă suspendată între est și vest, și lăsați deoparte ce spune lumea, m-am simțit mai în siguranță în acest oraș decât în alte locuri mai blazonate.

Bucureștiul merită descoperit! Pe de altă parte, cu intrarea în zona Schengen nu vor mai fi controale la intrarea/ieșirea din țară, un motiv în plus să o descoperiți”, a scris italianul pe pagina sa de Facebook, urmărită de peste 222.000 de oameni.

sport">

Articol recomandat de sport.ro

România, campioană mondială!? Președintele FRT face anunțul așteptat de iubitorii tenisului: Halep și Cîrstea, în echipa tricoloră

România, campioană mondială!? Președintele FRT face anunțul așteptat de iubitorii tenisului: Halep și Cîrstea, în echipa tricoloră

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemanatoare

Turism

S-a dat startul votului pentru Destinația Anului 2024 în România și în prima săptămână de votare au fost exprimate peste 100.000 de voturi.  Cele...

Turism

Una dintre cele mai mari companii de rezervări online din turism trebuie să se alinieze unor noi reguli europene. Alături de Alphabet, Amazon, Apple,...

Turism

Pe malul Coastei de Azur, la jumătatea distanței dintre orașul Nisa și granița cu Italia, se află a doua cea mai mică țară din...

Turism

Casa din Băilești, județul Dolj, a regretatului actor Amza Pellea, renovată și deschisă recent publicului, atrage turiști din toată țara. A fost inaugurată în...

Turism

Munții României sunt lăudați de jurnaliștii CNN, care au întocmit o listă de recomandări pentru pasionații de trasee montane. Astfel, printre celebrele lanțuri muntoase...

Articole recomandate