Superstarul Mikaela Shiffrin s-a impus duminică în al doilea slalom de la Levi (Finlanda), prima sa victorie din acest sezon care îi permite americancei să îşi îmbunătăţească recordul istoric de succese în Cupa Mondială de schi alpin, relatează AFP.
Marea sa rivală la slalom, slovaca Petra Vlhova, a dominat slalomul de sâmbătă şi a fost bine plasată în frunte după prima manşă de duminică, dar a clacat în cea de-a doua manşă şi a ratat victoria.
Mikaela Shiffrin, de cinci ori câştigătoare a globului de cristal, le-a devansat pe croata Leona Popovic, a doua la o diferenţă de 18 sutimi, şi pe germanca Lena Dürr (la 30 de sutimi). A fost prima sa clasare pe podium în acest sezon şi al 89-lea succes în Cupa Mondială, îmbunătăţind recordul all-time pe care îl deţine din martie.
Cupa Mondială de schi alpin continuă în 18 noiembrie la feminin, cu primele coborâri ale sezonului pe o nouă etapă între Zermatt (Elveţia) şi Cervinia (Italia). Cursele masculine de coborâre programate pentru sâmbătă şi duminică au fost anulate din cauza ninsorilor abundente.
–