Connect with us

Hi, what are you looking for?

Sport

Roger Federer despre copiii săi: “Nu contează dacă ai câştigat sau nu Wimbledon, eşti tot tatăl şi uneori nu vor să audă ce ai de spus”

principala federer facebook mutua madrid open


Şansa de a fi antrenat de Roger Federer ar fi cu siguranţă un vis devenit realitate pentru orice tânăr jucător de tenis. Cu excepţia copiilor marelui tenisman elveţian, se pare, notează cnn.com, într-un material despre celebrul elveţian după retragerea din activitatea sportivă.


Fiicele gemene şi fiii gemeni ai lui Federer joacă acum tenis de până la patru ori pe săptămână şi, deşi câştigătorul a 20 de trofee de Grand Slam ajunge de multe ori să fie pe teren cu ei, el îi spune Christinei Macfarlane de la CNN că încearcă totuşi să stea deoparte.

„Nu sunt antrenorul, sunt tatăl şi sfaturile tatălui, iar sfaturile tatălui, după cum ştim, nu merg decât până la un anumit punct”, spune râzând Federer, în vârstă de 41 de ani. „Nu contează dacă ai câştigat sau nu Wimbledon, eşti tot tatăl şi uneori nu vor să audă ce ai de spus. Încerc să fiu amuzant, dar în acelaşi timp încerc să fiu şi direct uneori şi să îi învăţ. Eu intervin mai mult, cred, ca antrenor tehnic, aşa că încerc să îi învăţ despre toate rachetele de tenis.”

Federer recunoaşte că a fost uşurat când fiicele sale, Myla şi Charlene, nu au arătat prea mult interes pentru a juca şi ele tenis când erau mai mici. Când s-au născut, în 2009, Federer se afla la apogeul forţelor sale pe teren, iar cerinţele circuitului, călătorind în mod constant prin lume şi petrecând puţin timp acasă, ar fi făcut foarte dificilă investirea timpului pentru a le stimula dezvoltarea şi plăcerea de a juca tenis.

„Nu cred că am fost părinţii nebuni ai tenisului care să spună: „Fetelor, trebuie să mergeţi să jucaţi în fiecare zi timp de două ore””, spune Federer. „Dar încep să simt cu adevărat, acum că sunt pe cale să împlinească 14 ani, că vor să joace din ce în ce mai mult şi mai mult şi mai mult”.

Federer este încântat de faptul că îi calcă pe urme copiii pe teren şi spune că băieţii, Lenny şi Leo, au o evoluţie promiţătoare, dar ceea ce i se pare „foarte special” este implicarea lor în acţiunile sale de caritate.

Anul acesta se împlinesc 20 de ani de la lansarea Fundaţiei Roger Federer, care a ajutat mai mult de 2,5 milioane de copii din şase ţări din Africa de Sud şi Elveţia.

Fundaţia lui Federer se concentrează pe punerea la dispoziţia părinţilor, profesorilor şi comunităţilor a instrumentelor necesare pentru a putea oferi copiilor o educaţie solidă. Cea mai recentă deplasare a sa a fost în Lesotho, care în 2020 a devenit a şasea naţiune din Africa de Sud parte a fundaţiei.

„Am fost acolo trei sau patru zile, călătorind prin Lesotho, o ţară în care nu mai fusesem niciodată. Aşa că, atunci când am ajuns acolo, a fost mai puţin o excursie pentru mine, ci mai mult una pentru copii.

În timpul vizitei sale, Federer s-a jucat cu copiii în nisip, le-a citit cărţi şi a stat de vorbă cu profesorii şcolii despre valoarea responsabilizării copiilor. El subliniat că este „foarte important să arate implicare personală” în timpul acestor călătorii.

 

viewscnt

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemanatoare

Sport

Sportiva Andreea Beatrice Ana s-a calificat, sâmbătă, la Jocurile Olimpice de la Paris, la categoria 53 kg. Andreea Ana a obţinut la Baku, în...

Sport

Echipa de volei feminin CSM Târgovişte a pierdut sâmbătă, pe teren propriu, cu CSO Voluntari, scor 1-3, în primul meci din semifinalele Diviziei A....

Sport

Alexandra Predescu a cucerit sâmbătă titlul de campioană naţională la spadă, iar Iulian Teodosiu a câştigat, în aceeaşi zi, titlul naţional al sabrerilor. Alexandra...

Sport

Echipa ilfoveană FC Voluntari a învins sâmbătă, în deplasare, scor 4-0, formaţia Petrolul Ploieşti, într-un meci din etapa a treia a play-out-ului. FC Voluntari...

Sport

Sâmbătă s-au disputat ultimele două partide din sezonul regulat al Ligii Naţionale la baschet masculin. Rezultatele au definitivat tabloul din play-off, turul I, precum...

Articole recomandate

Sport

Alexandra Predescu a cucerit sâmbătă titlul de campioană naţională la spadă, iar Iulian Teodosiu a câştigat, în aceeaşi zi, titlul naţional al sabrerilor. Alexandra...

Sport

Echipa AS Roma a învins la limită, sâmbătă seara, formaţia Lazio, scor 1-0, în Derby della Capitale. AS Roma a deschis scorul  prin Gianluca...

Sport

Cristian Săpunaru, căpitanul echipei Rapid, a fost supărat după înfrângerea suferită de Rapid, acasă, cu CFR Cluj, scor 1-4, declarând prima repriză a meciului...

Sport

Echipa germană Borussia Dortmund a pierdut sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 0-1, cu formaţia VfB Stuttgart, în etapa a 28-a din Bundesliga. Stuttgart...