A urmărit meciurile cu pasiune, înainte de a le da viaţă cu alergări atente şi driblinguri subtile, apoi le-a dirijat cu o mână de maestru. Mario Zagallo a fost sculptorul „joga bonito” (jocul frumos). „Îi datorez multe. Poate că 50% din ceea ce am făcut a fost opera lui Zagallo”, a spus odată Pelé.
„Am avut o mulţime de antrenori buni, dar Zagallo a fost cu adevărat cel mai bun”, a rezumat Ronaldo pe site-ul Federaţiei Internaţionale. Spitalizat la Rio de Janeiro la mijlocul lunii august pentru o infecţie urinară, Mario Zagallo a murit vineri, la vârsta de 92 de ani. După o viaţă dedicată fotbalului. Şi tricoului verde şi auriu purtat cu credinţă, ca o a doua piele, scrie Le Figaro
În 1950, în timpul serviciului militar, Mario Zagallo a participat la paza noului Maracana pe care îl văzuse construindu-se din cartierul său Tijuca. În mijlocul a 173.000 de spectatori, el a asistat împietrit la înfrângerea Braziliei în faţa Uruguayului în finala Cupei Mondiale. Petrecerea, care s-a transformat într-o tragedie, a devenit parte din memoria colectivă a Braziliei drept tragedia de la Maracana.
Mario Zagallo („Furnicuţa”) a făcut parte din revenire. În mai 1958, a marcat de două ori la prima sa selecţie împotriva Paraguayului, o performanţă care a deschis uşa către Cupa Mondială. A jucat în toate meciurile pentru Seleçao, care a câştigat prima sa Cupă Mondială în 1958 (marcând un gol în finala cu Suedia), susţinută de un fenomen numit Pele. Zagallo a câştigat din nou trofeul în 1962, în Chile (alături de Garrincha, Vava, Amarildo şi Didi), iar de-a lungul vieţii sale a creat o legătură specială cu evenimentul cel mai important al fotbalului.
Jucător (de la America la Botafogo, via Flamengo), o aripă stângă vioaie, foarte implicat în linia defensivă şi în sarcinile defensive, Mario Zagallo (31 de selecţii la echipa naţională, 5 goluri) a fost periscopul Braziliei. Nu s-a dat în spectacol. Eficient. Indispensabil. În slujba jocului şi a celorlalţi. În umbra lui Pele, Garrincha, Jairzinho, Carlos Alberto, Gilmar, Vava şi Didi, fără să sufere pentru asta. Dar la 35 de ani, simţul său tactic l-a adus în prim-planul jocului, când strategul a găsit un câmp de exprimare ideal îmbrăţişând o carieră de antrenor (la Botafogo), care avea să-i schimbe dimensiunea, pentru că succesul a fost imediat.
Cu câteva luni înainte de Cupa Mondială din 1970, a moştenit Seleçao. Joao Saldanha, care nu mai era în graţiile guvernului militar brazilian, a fost demis. Zagallo a fost trimis în misiune. El s-a întors la Cupa Mondială. Într-o poziţie expusă, supusă celor mai virulente critici („Nicio alternativă la victorie pentru selecţionerul naţionalei: 150 de milioane de brazilieni menţin presiunea asupra lui Zagalo”, după cum rezuma New York Times). Mario Zagallo a rezistat şi şi-a construit legenda. Cea a unui antrenor capabil să unească pasiunea brazilienilor şi câştigarea celor mai mari titluri. Acum este pe cale să semneze capodopera sa. O simfonie fără notă falsă în Mexic, în timpul celei mai frumoase dintre Cupe Mondiale. Prima în culori, prima care va fi transmisă în direct. Câştigătoare pentru a treia oară, Brazilia a luat definitiv Cupa Jules Rimet şi s-a impus drept cea mai mare echipă din toate timpurile. O echipă de vis (cu patru numere 10, Pele, Tostao, Gerson şi Rivelino), cu 22 de ani înaintea „Dream Team” americane care a electrizat Jocurile Olimpice de la Barcelona cu geniile baschetului Magic Johnson şi Michael Jordan. Cu câteva ore înainte de competiţie, însă, Brazilia se temea de un fiasco comparabil cu cel de la Cupa Mondială din 1966 (eliminare în turul I). Dar magia s-a întâmplat.
Rest in peace to one of the greatest legends in football history, Mário Zagallo.
1958 & 1962 player
1970 manager
1994 coordinator
2002 advisorInvolved in all of Brazil’s world cup victories.
Your legacy will not be forgotten pic.twitter.com/csntt9qR9Y
— Brasil Football (@BrasilEdition) January 6, 2024
„Am transformat complet Seleçao. Această echipă va rămâne pentru totdeauna în memorie”, spunea Zagallo, antrenorul unei Brazilii care a încântat lumea fotbalului (6 meciuri, 6 victorii, 19 goluri marcate în timpul competiţiei, o finală de vis, orchestrată de Pelé, câştigată cu 4-1 în faţa Italiei). „Echipa din 1958 este cea mai puternică în care am jucat vreodată, iar cea din 1970 este cea mai puternică pe care am antrenat-o vreodată. Cred că au avut două lucruri în comun: victoria şi capacitatea de a încânta şi de a uimi”, a rezumat Mario Zagallo.
Antrenorul brazilian a fost primul care a câştigat Cupa Mondială atât ca jucător, cât şi ca antrenor. Lui i se vor alătura Franz Beckenbauer (1974 şi 1990), apoi Didier Deschamps (1998 şi 2018).
În 1994, „profesorul” era încă coordonatorul sportiv al echipei naţionale braziliene când Romario şi Bebeto au câştigat titlul în Statele Unite.
„Ne-ai învăţat să iubim galbenul, culoarea Braziliei. Ne-ai apărat întotdeauna ţara, pe teren şi în afara lui. Eşti un exemplu pentru noi toţi”, a declarat emoţionat Dunga, căpitanul echipei, înainte de înfrângerea din finala din 1998 în faţa Franţei lui Aimé Jacquet.
Finala abia se terminase pe 12 iulie 1998, pe Stade de France, când Aimé Jacquet a avut grijă să îşi salute omologul: „Este cel mai mare antrenor din lume. Mi-ar trebui două vieţi întregi pentru a spera să îi pot egala recordul. L-am admirat ca jucător şi apoi ca antrenor. Sper că nu se supără că l-am învins”.
„Am vrut să merg acasă după ce am mărşăluit pe Champs-Élysées prin Arcul de Triumf. Dar Arcul de Triumf este al vostru”, a răspuns Zagallo.
Şi-a exportat experienţa. În Kuwait şi în Arabia Saudită. Dar s-a întors întotdeauna acolo de unde a plecat. La motivul său de a trăi, Selaçao. Ca un magnet. Împotriva tuturor posibilităţţilor.
Brazilia a produs, a cântat şi a sărbătorit mulţi jucători mai talentaţi şi mai spectaculoşi decât Zagallo, dar a avut întotdeauna un respect profund pentru acest om integru, dedicat, care şi-a făcut un loc special în istoria Selaçao, făurindu-şi un palmares unic.
–
