Connect with us

Hi, what are you looking for?

Sport

Mary Earps, portăriţa naţionalei Angliei, şi Michael Eavis, fondatorul festivalului de la Glastonbury, decoraţi de Regele Charles de Anul Nou

charles speech captura


Portarul echipei feminine de fotbal a Angliei, Mary Earps, fondatorul festivalului de muzică Glastonbury, Michael Eavis, şi văduva scriitorului de cărţi pentru copii Roald Dahl s-au numărat printre sutele de persoane recunoscute de Marea Britanie în lista onorurilor de Anul Nou a regelui Charles.


Cei trei s-au numărat printre cele peste 1.200 de persoane care au fost onorate pentru servicii aduse comunităţii şi pentru servicii în domeniile sănătăţii, sportului şi artelor, a anunţat vineri guvernul.

Earps, în vârstă de 30 de ani, care a ajutat Anglia să ajungă în finala Cupei Mondiale de fotbal din acest an din Australia şi a fost desemnată cel mai bun portar al turneului, a primit titlul de MBE, sau Membru al Ordinului Imperiului Britanic.

Millie Bright, căpitanul Angliei la Cupa Mondială, este numită OBE (Ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic).

Eavis, care a iniţiat festivalul Glastonbury în 1970 la ferma sa din sud-vestul Angliei, a fost numit cavaler în semn de recunoaştere pentru serviciile aduse muzicii şi carităţii.

Felicity Dahl, care a înfiinţat în 1991 o organizaţie caritabilă pentru copii în memoria soţului ei, regretatul Roald Dahl, a fost decorată cu titlul de Dame, echivalentul feminin al titlului de cavaler.

Distincţiile de Anul Nou, care sunt acordate încă din timpul domniei reginei Victoria, în secolul al XIX-lea, au ca scop recunoaşterea nu doar a unor personalităţi cunoscute, ci şi a persoanelor care au contribuit la viaţa publică printr-o muncă adesea necunoscută de-a lungul mai multor ani.

Sarah Graham, care conduce un grup comunitar care găzduieşte refugiaţi ucraineni în sudul Angliei, a primit un MBE, în timp ce Tony Hudgell, în vârstă de nouă ani, a fost distins cu BEM, sau Medalia Imperiului Britanic, pentru serviciile aduse prevenirii abuzurilor asupra copiilor.

Cântăreaţa de muzică pop Leona Lewis a primit un OBE, sau Ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic, pentru contribuţia la muzică şi activitatea filantropică, iar cântăreaţa Shirley Bassey, care era deja Dame, a fost numită membru al Ordinului Companion of Honour.

Experta în securitate naţională de origine britanică Fiona Hill, care, în calitate de fost consilier al preşedintelui american de atunci Donald Trump, a depus mărturie în cadrul anchetei de destituire a acestuia în 2019, a fost numită Companion al Ordinului Sfântului Mihail şi Sfântului Gheorghe (CMG) pentru „contribuţii excepţionale şi susţinute în carieră”.

Au mai fost recompensaţi regizorul Ridley Scott, dar şi actriţa Emilia Clarke, cunoscută din seria Urzeala Tronurilor.

Din lista de 1227 de persoane înnobilate, 48 la sută sunt femei, iar 14 la sută aparţin minorităţilor etnice.

viewscnt

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemanatoare

Sport

Daniel Bîrligea, autorul unui hat-trick în meciul câştigat de CFR Cluj cu Rapid, crede că echipa sa şi-a revenit după înfrângerea de la Hunedoara,...

Sport

Cristian Săpunaru, căpitanul echipei Rapid, a fost supărat după înfrângerea suferită de Rapid, acasă, cu CFR Cluj, scor 1-4, declarând prima repriză a meciului...

Sport

Echipa germană Borussia Dortmund a pierdut sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 0-1, cu formaţia VfB Stuttgart, în etapa a 28-a din Bundesliga. Stuttgart...

Sport

Echipa franceză Clermont a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu gruparea pariziană PSG, în etapa a 28-a din Ligue 1....

Sport

Formaţia Athletic Bilbao a câştigat, sâmbătă, Cupa Soaniei, învingând în finală echipa Real Mallorca, scor 5-3 în urma loviturilor de departajare. Înainte de a...

Articole recomandate

Sport

Cristian Săpunaru, căpitanul echipei Rapid, a fost supărat după înfrângerea suferită de Rapid, acasă, cu CFR Cluj, scor 1-4, declarând prima repriză a meciului...

Sport

Echipa germană Borussia Dortmund a pierdut sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 0-1, cu formaţia VfB Stuttgart, în etapa a 28-a din Bundesliga. Stuttgart...

Sport

Arbitrii Rareş George Vidican şi Szabolcs Kovacs vor conduce la centru partidele care se vor disputa, lun, în etapa a treia a play-out-ului Superligii....

Sport

În vârstă de 36 de ani şi 321 de zile şi încă lider al clasamentului ATP, sârbul Novak Djokovici a devenit cel mai în...