Connect with us

Hi, what are you looking for?

Sport

Meciul Universitatea Craiova-FCSB: Neagoe: Am pierdut acest joc, este nedrept! Mi-aş dori ca şi în etapa viitoare, la Cluj, să avem un arbitraj aşa cum au avut adversarii noştri în această seară

csu universitatea craiova


Eugen Neagoe, antrenorul echipei Universitatea Craiova, a fost supărat pe arbitraj după meciul cu FCSB, pierdut duminică, scor 0-1.


„Cred că dacă reuşeam să marcăm din penalti sunt convins că puteam să câştigăm meciul pentru că cei de la FCSB au tras de timp din minutul 50. Acum trebuie să spunem că toată săptămâna s-a făcut o campanie pentru nişte faze, la noi nu s-a întâmplat nimic. A fost o campanie în fiecare zi. Emisiunea se termina cu faza respectivă si cealalta începea cu aceeeaşi fază. Ăsta e fotbalul, trebuie să ţipăm, să ieşim în faţă. Azi, Compagno trebuia sa primească a doilea galben, iar FCSB cu zece jucători…. ei nu ne-au făcut probleme în 11, dar în zece….

Trebuia avertizat portarul din minutul 50, că trăgea din timp. Se muta dintr-un loc în altul. FCSB a avut doua goluri dintr-un şut. Noi ne-am creat ocazii, am încercat să câştigăm acest joc, dar asta a fost. Am ieşit din lupta pentru titlu, dar ne gândim la meciul cu CFR, de la Cluj. Şi eu mi-aş dori un arbitraj aşa cum l-am avut în această seară. Dar nu cred că-l vom avea. Asta este realitatea, suntem prea mici ca să schimbăm ceva. Mi-aş dori ca şi în etapa viitoare, la Cluj, să avem un arbitraj aşa cum au avut adversarii noştri în această seară. Nu vreau să spun nimic, decât că trebuia eliminat Compagno. Ei au făcut fault la fiecare fază şi nu erau avertizaţi.

Am pierdut acest joc, este nedrept. Nu pot să mai schimb ceva. Mergem înainte. Dar, repet, toată săptămâna s-a vorbit de o singură fază. Despre faza de la Voluntari nu s-a mai vorbit. Iar omul care trebuie eliminat atunci, la meciul următor a marcat. Dar asta e…”, a declarat Eugen Neagoe.

Echipa bucureşteană FCSB a învins duminică seara, în deplasare, scor 2-1, formaţia Universitatea Craiova, într-un meci al etapei a şasea din play-off-ul Superligii.

 

viewscnt

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemanatoare

Sport

Echipa de volei feminin CSM Târgovişte a pierdut sâmbătă, pe teren propriu, cu CSO Voluntari, scor 1-3, în primul meci din semifinalele Diviziei A....

Sport

Alexandra Predescu a cucerit sâmbătă titlul de campioană naţională la spadă, iar Iulian Teodosiu a câştigat, în aceeaşi zi, titlul naţional al sabrerilor. Alexandra...

Sport

Echipa ilfoveană FC Voluntari a învins sâmbătă, în deplasare, scor 4-0, formaţia Petrolul Ploieşti, într-un meci din etapa a treia a play-out-ului. FC Voluntari...

Sport

Sâmbătă s-au disputat ultimele două partide din sezonul regulat al Ligii Naţionale la baschet masculin. Rezultatele au definitivat tabloul din play-off, turul I, precum...

Sport

Echipa de volei masculin Rapid Bucureşti a pierdut sâmbătă, pe teren propriu, cu formaţia Corona Braşov, scor 2-3, în primul meci din semifinalele Diviziei...

Articole recomandate

Sport

Echipa de volei feminin CSM Târgovişte a pierdut sâmbătă, pe teren propriu, cu CSO Voluntari, scor 1-3, în primul meci din semifinalele Diviziei A....

Sport

Alexandra Predescu a cucerit sâmbătă titlul de campioană naţională la spadă, iar Iulian Teodosiu a câştigat, în aceeaşi zi, titlul naţional al sabrerilor. Alexandra...

Sport

Echipa de volei masculin Rapid Bucureşti a pierdut sâmbătă, pe teren propriu, cu formaţia Corona Braşov, scor 2-3, în primul meci din semifinalele Diviziei...

Sport

Campioana Arcada Galaţi a învins sâmbătă, pe teren propriu, formaţia Dinamo Bucureşti, scor 3-1, în primul meci din semifinalele Diviziei A. Scorul pe seturi...