Connect with us

Hi, what are you looking for?

Sport

JO, polo masculin: România – Italia, scor 7-18, în al patrulea meci din grupa A

polo to


Naţionala de polo a României a fost învinsă, sâmbătă, de vicecampioana mondială Italia, scor 18-7, în penultimul meci din grupa A, la Jocurile Olimpice de la Paris.

Scorul pe reprize a fost 6-2, 4-1, 5-1, 3-3, iar pentru România au marcat Colodrovschi 3, Georgescu 2, Vancsik 1, Luţescu 1.

Pentru antrenorul Italiei, Alessandro Campagna, meciul cu România a fost cel cu numărul 500 pe banca tehnică a echipei.

Şi pentru antrenorul naţionalei tricolore, Bogdan Rath, a fost o confruntare emoţionantă. El a jucat pentru Italia, între anii 2001-2005, inclusiv la JO din 2004 (locul 8), iar anterior a câştigat argintul la CE din 2001 şi CM din 2003. Bogdan Rath (52 de ani) a reprezentat mai întâi naţionala României în peste 250 de partide, inclusiv la JO din 1996, între anii 1991-1999.

În primele partide din grupa A, tricolorii au cedat în faţa vicecampioanei olimpice de la Tokyo, Grecia, cu 7-14, în faţa SUA, cu 8-14, şi în faţa campioanei mondiale Croaţia, cu 8-11. Ultima adversară pentru tricolori în grupa A va fi Muntenegru (5 august).

Tot sâmbătă, în grupa A s-au mai jucat meciurile dintre Croaţia – Grecia 14-13 şi Muntenegru – SUA 7-12.

În competiţia olimpică de la Paris, din grupa B fac parte Ungaria, Spania, Australia, Japonia, Serbia şi Franţa. Primele patru clasate în fiecare grupă continuă în sferturile de finală, programate în 7 august, urmate de semifinale, în 9 august, şi finalele pentru medalii, în 11 august.

Naţionala de polo a României s-a calificat la JO datorită clasării pe locul 10 la Campionatul Mondial, fiind prima echipă eligibilă în urma retragerii din competiţia de la Paris a Africii de Sud.

Echipa României a participat ultima dată la Jocurile Olimpice în 2012, când s-a clasat pe locul 10. Cea mai bună clasare a sa a fost la ediţia din 1976, când a fost pe locul 4.

 

viewscnt

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recomandate

Limba si literatura romana

Introducere Rondelurile reprezintă o formă poetică rafinată, caracterizată prin muzicalitatea sa și prin structura sa repetitivă. Acestea se bucură de o relevanță semnificativă în...

Lifestyle

România este o țară binecuvântată cu peisaje spectaculoase, munți impunători, păduri dense, lacuri cristaline și satele pitorești. Natură ne oferă un cadru perfect pentru...

Limba si literatura romana

Introducere Literatura română a evoluat constant de-a lungul timpului, absorbind influențe din diverse curente literare și culturale. În acest context, modernismul a reprezentat o...

Economie

Introducere Contextul istoric al sectorului public a fost marcat de schimbări profunde, evoluând dintr-o abordare predominant centralizată și birocratică, către o formă mai flexibilă...