Connect with us

Hi, what are you looking for?

Sport

Collins după câştigarea Miami Open: „Un vis devenit realitate”

collins fb wta


Americanca Danielle Collins a declarat că trofeul câştigat la Miami Open este pentru ea „un vis devenit realitate”.


Collins a învins-o în finală, sâmbătă, pe Elena Rîbakina, scor 7-5, 6-3.

„Este un vis devenit realitate. Sunt foarte fericită că am jucat la acelaşi nivel timp de două săptămâni. Am parcurs un drum lung. Am 30 de ani şi aceasta a fost prima mea finală la acest nivel. Cred că este o poveste diferită de cele pe care le auzi de obicei. A fost incredibil să simt toată acea energie venită din partea fanilor. M-am simţit ca şi cum aş fi jucat în faţa a mii de prieteni buni, a fost ireal şi asta face ca această zi (n.r. – sâmbătă) să fie de neuitat”, a spus Danielle Collins.

Ea a precizat că se va retrage la finalul sezonului. „Mă voi retrage. Am impresia că mi se pune această întrebare pentru că oamenii sunt fericiţi să mă vadă jucând la acest nivel. Ştiţi cu toţii că am probleme de sănătate şi că acestea îmi fac viaţa dificilă şi în afara terenului. Sper că toată lumea îmi va respecta decizia”.

 

viewscnt

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recomandate

Lifestyle

România, cu peisajele sale variate și cultura bogată, nu este doar o destinație ideală pentru oricine iubește natura și istoria, ci și o țară...

Lifestyle

Călătoriile sunt o modalitate minunată de a evada din rutina zilnică și de a explora locuri noi. Dacă ai visat vreodată la o vacanță...

Lifestyle

Vacanțele sunt momentele în care ne deconectăm de la rutina zilnică și explorăm locuri noi, descoperind culturi diferite și creând amintiri de neuitat. Fie...

Natura

Călătoriile subacvatice reprezintă o experiență unică și fascinantă pentru orice iubitor al naturii. Peșterile marine, cu structurile lor uimitoare și ecosistemele variate, sunt adevărate...