Nađa Ninković, cea mai titrată jucătoare din istoria Volei Alba Blaj, care din motive medicale nu va putea evolua în următoarea perioadă, va pleca de la echipa ardeleană.
„Dincolo de cele patru titluri naţionale, trei Cupe ale României şi a Supercupei, cucerite cu echipa noastră, Nađa Ninković rămâne jucătoarea care a dovedit prin fapte că iubeşte Blajul şi comunitatea noastră, că aici se simte „acasă”, locul în care a revenit, în mai multe rânduri, pentru a pune umărul la performanţele echipei. Iar devotamentul ei s-a simţit cel mai mult în teren, unde, în calitate de lider şi apoi de căpitan, a avut un rol decisiv în succesele echipei, Volei Alba Blaj câştigând de fiecare dată titlul naţional în sezoanele petrecute de Nađa Ninković aici!”, a notat clubul din Blaj pe Facebook.
Născută în data de 1 noiembrie 1991, la Belgrad, centrul Nađa Ninković (1,90 m) a evoluat la echipele Steaua Roşie Belgrad (Serbia), Volero Zürich (Elveţia), Il Bisonte Florenţa (Italia), Volei Alba Blaj (România), Vôlei Nestlé Osasco (Brazilia) şi ŁKS Commercecon Łódź (Polonia).
Este campioană europeană (2011) şi câştigătoare a European Golden League (2009 şi 2011) cu naţionala Serbiei, în 2009 fiind declarată cel mai bun „centru” al acestei competiţii.
–
