Rezumat:
Relația dintre Betty Salam și soțul acesteia, Cătălin Vișănescu, nu a fost întotdeauna roz. Deși au avut o lungă relație de iubire, fiind împreună pentru mai mult de 10 ani și căsătoriți încă din 2018, cei doi au fost despărțiți pentru aproximativ 3 luni, anul acesta.
S-a zvonit că Betty Salam ar fi avut o relație cu un manelist
În luna iulie a acestui an se zvonea în spațiul public că Betty Salam și-ar fi părăsit soțul pentru a începe o relație cu faimosul manelist Iuly Neamțu. Ca răspuns la bârfele de la acel moment, artista a ieșit într-un videoclip pe TikTok în care a vorbit despre problemele cu care se confruntă în viața personală.
„Mathias este bine, este întotdeauna cu mine și vă promit din tot sufletul că veți auzi doar lucruri frumoase și veți vedea lucruri frumoase despre mine. Eu sunt un om simplu și nu vreau să fiu implicată în nimic rău și nici să deranjez pe nimeni. Eu și Cătălin suntem, într-adevăr, într-o mică pauză. Am luat această decizie împreună ca noi să ne punem în ordine puțin viața noastră personală.
Ca toți oamenii, avem și noi perioade de genul ăsta, nu am divorțat, nu am fugit nicăieri și nici nu sunt împreună cu niciun alt bărbat. Familia e familie.”, a specificat Betty Salam.
@betty.salam Dati share sa ajunga cat mai departe si sa se termine o data cu aceste zvonuri. #foryou #bettysalam #viral #fyp ♬ sunet original – Betty Salam
Betty i-a jurat dragoste soțului printr-o nouă melodie, după ce aceștia s-au împăcat
Recent, Betty Salam și Cătălin Vișănescu au anunțat că s-au împăcat, după o pauză care le-a permis să se gândească la relația lor.
Betty a specificat pentru public că „despărțirea”, cum a fost numită ea în presă, a fost defapt o pauză în relație. Dorința de împăcare a venit din partea amândurora, care au ales să își mai acorde o șansă.
Citește și : Smiley nu a fost mereu cel mai familist. În tinerețe artistul şi-a făcut de cap cu una dintre cele mai cunoscute influenceriţe de la noi din ţară
„Amândoi (n.a – am luat această decizie), pentru că nu puteam să stăm unul fără celălalt.”, a declarat Betty Salam la emisiunea Un Show Păcătos.
În noua melodie lansată astăzi, intitulată „De-ar fi să pleci”, cântăreața își manifestă aprecierea și dragostea față de soțul ei. El este prezent în videoclipul atent lucrat, care pune accentul pe modul în care artista își privește soțul.
„De tine am inima legată, să ne despartă nimeni n-o să poată. De tine mă leagă o viață întreagă și știu că o vreau cu tine toată, toată.”, spune Betty Salam în melodia sa.
Refrenul melodiei este unul cu adevărat special pentru cei doi, deoarece artista arată că astfel de despărțire nu va mai trebui să existe în viața celor doi.
Citește și : Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au ajuns din nou față în față. Designerul încă poartă verigheta: „Păstrez toate bijuteriile de familie”
„De-ar fi mâine să vrei să pleci, te-aș face iar să mă iubești. Te-aș face să te răzgândești și reaprind iar flacăra.”, sună alte versuri ale melodiei.
Fiica lui Florin Salam îi spune lui Cătălin Vișănescu că iubirea lor va fi una de durată, deoarece ea va lupta ca acest lucru să fie posibil.
„Și o să-ți mai fac și copii, vreau să-ți fiu pofta inimii, găsesc eu mii de feluri noi de-a te iubi.”, cântă cunoscuta artistă.