Unul dintre hobby-urile mele este reprezentat cu siguranta de calatoriile in muntii. Nu am fost de prea multe ori, dar atunci cand am fost am si zabovit mai bine de o saptamana in salbaticie. Am reusit vara ce-a trecut sa vizitez Fagarasii.
Un loc incredibil de frumos, de vis, de poveste, un loc in care cu siguranta fiecare om ar trebui sau cel putin ar vrea sa ajunga. Traseul nostru a fost urmatorul:Am pornit din Galati intr-o zi de vara, in luna august cu directia Brasov, dupa care am luat trenul catre Porumbacu de Jos. De acolo am luat-o pe jos pana la Porumbacu de sus, in speranta ca ajungem si la cabana Ghiocelul mai de la poalele muntilor.
In incercarea esuata de a ajunge acolo insa s-a facut noapte deci am poposit la o alta pensiune, noroc de domnul amabil care ne-a lasat sa ne punem cortul in curtea lui.
In ciuda faptului ca a plouat toata noaptea a doua zia fost extrem de frumos afara si ne-am dat seama ca mai aveam de mers cam o jumatate de ora doar, pana la Ghiocelul, insa am avut noroc mare ca ei nu aveau loc de campare, ir noi nu aveam bani de cazare prea multi. De la Ghiocelul, dupa alimentarea cu o bere, am pornit la Barcaciu.
Drumul spre Barcaciu a fost anevoios, insa cu veselie si cu o catelusa ce se luase dupa noi, l-am facut. Ne-am gandit ca iar am avut noroc. Imediat ce am ajuns la Barcaciu si ne-am tras sufletul am mancat putin si nici nu terminasem de strans ca s-a pornit o furtuna colosala. Cortul nu a mai putut fi montat ceea ce ne-a determinat sa stam pe veranda cabanei pentru ca in cele din urma sa dormim la mansarda, unde macar era cald (chiar daca ne-au mancat puricii toata noaptea).
De la Barcaciu am pornit catre refugiul Scara, pentru a inopta acolo o noapte iar a doua zi am pornit catre varful Negoiu. Aici am avut parte de cea mai urata zi posibila sa nu mai punem nici faptul ca Negoiu e de 1000 de ori mai greu decat Moldoveanu, e mai stancos, mai abrupt si parca mult mai intunecat.
Dupa aventura cu Negoiu am pornit la pas rapid ca sa nu se intunece catre refigiul Caltun, exact prin Strunga Dracului, unde nu stiu ce inger ne-a pazit, dar am avut norocul sa nu ne pice nici o stanca in cap .
Cand ne-am vazut ajunsi la refugiu, jur ca a fost minune, am zis ca nu exista ceva mai bun pe pamant, chiar daca inauntru era frig, umezeala si aglomeratie. Ca sa nu mai zic ca era si un bucurestean care le stia pe toate si nici macar nu a vrut sa ne vanda o tigara. Oameni…
Am pornit apoi spre Balea Lac, in dimineata urmatoare, popas care ne-a permis sa ne mai incarcam bateriile, insa in cele din urma, oricat de obositi am fi fost si am fi vrut sa batem in retragere, am decis sa mergem mai departe in alta zi, catre Cabana Podragu, de la care urma sa ajungem pe Varful Moldoveanu.
Totusi doi dintre noi au ramas in urma, nu mai aveau forta (unii oameni chiar nu sunt facuti pentru munte). Incantarea si deliciul de a ajunge pe Moldoveanu insa m-a facut sa uit si de piciorul luxat si umflat pana la refugiu si de febra musculara. totusi ce mi-a pus capac in acea zi a fost Vistea Mare. Noi cel putin am coborat-o. Nu stiu zau la urcare cum e, dar cred ca e infernal de lunga.
