Connect with us

Hi, what are you looking for?

Sport

Un stadion din Serie A va avea 2.400 de panouri solare pe acoperiş / Italia vrea să genereze aproape două treimi din electricitatea sa din surse de energie regenerabilă până în 2030

udinese bluenergy

Clubul italian Udinese, din Serie A, a încheiat un parteneriat cu compania locală de utilităţi Bluenergy Group pentru ca pe acoperişul stadionului să fie montate panouri solare, în speranţa că astfel va creşte sprijinul pentru energia verde în ţară, relatează Reuters.

Instalaţia, pentru care deja au început lucrările, va cuprinde peste 2.400 de panouri şi va produce o medie zilnică de 3.000 de kilowaţi/oră (Kwh), au precizat Udinese şi Bluenergy într-un comunicat, adăugând că acest lucru va acoperi o parte din necesarul arenei.

De asemenea, cei doi parteneri iau în considerare adăugarea unui sistem de stocare a bateriilor pentru a spori eficienţa instalaţiei solare, care ar trebui să fie operaţională în luna octombrie.

„Fotbalul are o prezenţă de neegalat în mass-media şi, pe lângă propria noastră responsabilitate de a acţiona într-un mod moral, avem datoria de a răspândi mesaje care să încurajeze fanii să se unească în lupta împotriva schimbărilor climatice”, a declarat directorul general al Udinese Calcio, Franco Collavino.

Bluenergy, companie de familie, este partener al Udinese din 2018, furnizând clubului energie exclusiv din surse regenerabile în ultimii ani. Recent, a achiziţionat drepturile de denumire a stadionului.

Udinese este unul dintre puţinele cluburi din Serie A care deţin în proprietate arena pe care joacă. Stadionul se află la periferia oraşului Udine, în nord-estul Italiei.

Italia îşi propune să genereze aproape două treimi din electricitatea sa din surse de energie regenerabilă până în 2030, a anunţat Ministerul Energiei în iunie anul trecut în proiectul său de plan pentru energie şi climă.

Cu toate acestea, dezvoltarea parcurilor solare şi eoliene se confruntă cu multiple provocări, inclusiv cu un proces îndelungat de obţinere a autorizaţiilor şi, în unele cazuri, cu reticenţa administraţiilor locale şi a publicului care se tem de daunele aduse atât peisajului, cât şi agriculturii.

viewscnt

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemanatoare

Sport

Americanul Frances Tiafoe, locul 17 ATP, a pierdut în turul al treilea (5-7, 7-5, 7-6 (7/5)) în faţa rusului Roman Safiullin, clasat pe locul...

Sport

Aflaţi în Asia în luna de miere, Dani şi Mirea sunt reţinuţi în Singapore din 4 octombrie, informează Marca. Autorităţile locale investighează desfăşurarea de...

Sport

Echipa de volei feminin CSM Lugoj a învins marţi, în deplasare, campioana Cehiei, VK Selmy Brno, scor 3-0, în prima manşă din turul I...

Sport

Acuzat deja de agresiune sexuală în stare de ebrietate şi tentativă de viol, două cazuri separate, Wissam Ben Yedder va fi judecat în decembrie...

Sport

Campioana Steaua Bucureşti a fost învinsă marţi, în deplasare, de formaţia sârbă VK Novi Belgrad, scor 11-7, la debutul în grupa A a Ligii...

Articole recomandate