Connect with us

Hi, what are you looking for?

Sport

Un nou format pentru competiţiile europene intercluburi din fotbalul feminin, începând cu sezonul 2025/26

unnamed


Începând cu sezonul 2025/2026, UEFA Women’s Champions League va avea un nou format competiţional, iar forul european a votat şi introducerea unei a doua competiţii intercluburi pentru echipele de fotbal feminin, informează frf.ro.


Numărul echipelor participante în cea mai importantă competiţie europeană va creşte de la 16 la 18, iar conform noului format, toate cluburile vor face parte dintr-o grupă unică. În loc de formatul actual, în care întâlneau trei adversari în dublă manşă, din sezonul 2025/2026, echipele calificate în faza principală a Ligii Campionilor vor întâlni şase echipe, cu trei meciuri jucate pe teren propriu şi trei în deplasare.

Astfel, echipele vor fi ordonate în trei urne valorice, în ordinea coeficientului UEFA. Pentru a avea un echilibru în ce priveşte nivelul adversarilor şi calendarul meciurilor, fiecare echipă extrasă va juca împotriva a doi adversari din fiecare urnă, un meci fiind programat acasă, iar al doilea în deplasare. Rezultatele din aceste meciuri vor decide clasamentul final din grupa generală.

Primele patru echipe se vor califica automat în sferturile de finală (şi vor fi capi de serie, jucând manşa retur a acestei faze pe teren propriu), în timp ce echipele de pe locurile 5-12 vor juca într-un play-off eliminatoriu, în dublă manşă, pentru ultimele locuri din sferturile de finală. Echipele de pe locurile 13-18 vor fi eliminate.

Schimbări şi în sistemul de calificare pentru UEFA Women’s Champions League

Pe lângă câştigătoarea competiţiei din sezonul precedent şi echipele campioane din cele mai bine cotate trei campionate europene, se vor califica direct în faza principală campioanele din ligile de pe locurile 4-6, dar şi vicecampioanele din cele mai bune două competiţii interne.

Patru echipe se vor califica de pe ruta campioanelor şi alte cinci de pe ruta preliminară pentru restul cluburilor, care va include şi vicecampioana din liga de pe locul 17 şi echipa de pe locul al treilea din liga a şaptea în ierarhia UEFA.

O nouă competiţie europeană pentru cluburi

Tot în sezonul 2025/2026 va debuta şi o nouă competiţie dedicată echipelor de club, care se va juca în sistem eliminatoriu, în şase runde, în paralel cu UEFA Women’s Champions League. Duelurile se vor juca în dublă manşă.

13 echipe – cluburile care termină pe locurile trei în ligile de pe locurile 8-13, precum şi vicecampioanele din campionatele 18-24 – vor intra în competiţie direct. Lor li se vor alătura o parte din echipele eliminate în preliminariile Ligii Campionilor; mai exact, cluburile eliminate în runda a doua de calificare şi echipelor de pe locurile doi şi trei din turneele primei runde.

 

viewscnt

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemanatoare

Sport

Pilotul belgian Thierry Neuville (Hyundai) a câştigat, duminică, Raliul Monte Carlo, prima etapă a Campionatului Mondial de Raliu (WRC). Belgianul i-a devansat pe francezul...

Sport

Formaţia Hermannstadt a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa FC Botoşani, într-un meci din etapa a 23-a a Superligii. Golurile...

Sport

Reuters prezintă, duminică date marcante din cariera italianului Jannik Sinner, care l-a învins duminică pe Daniil Medvedev cu 3-6, 3-6, 6-4, 6-4, 6-3 în...

Sport

Incidente în care au fost implicaţi suporteri au izbucnit aproape de finalul meciului dintre West Bromwich Albion şi Wolverhampton, duminică, în Cupa Angliei, ceea...

Sport

Jules Koundé, titular în meciul pierdut de FC Barcelona cu 3-5 în faţa echipei Villarreal, a fost victima unei spargeri la locuinţa sa, sâmbătă...

Articole recomandate

Sport

Reuters prezintă, duminică date marcante din cariera italianului Jannik Sinner, care l-a învins duminică pe Daniil Medvedev cu 3-6, 3-6, 6-4, 6-4, 6-3 în...

Sport

Incidente în care au fost implicaţi suporteri au izbucnit aproape de finalul meciului dintre West Bromwich Albion şi Wolverhampton, duminică, în Cupa Angliei, ceea...

Sport

Bianca Mei-Roşu şi Elena Zaharia au câştigat, duminică, medalia de aur la dublu feminin la Campionatul European U21 la tenis de masă. Mei-Roşu şi...

Sport

Echipa italiană Monza a învins duminică, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Sassuolo, în etapa a 22-a din Serie A. Monza s-a impus cu...