Connect with us

Hi, what are you looking for?

Sport

Un judecător spaniol vrea ca fostul şef al fotbalului din Spania, Luis Rubiales, să fie judecat în dosarul sărutului forţat

rubialee tw

Un judecător al Înaltei Curţi spaniole a propus joi ca fostul şef al federaţiei de fotbal, Luis Rubiales, să fie judecat pentru sărutul forţat de după triumful Spaniei la Cupa Mondială de fotbal feminin, relatează Reuters.

Instanţa a precizat într-un comunicat că judecătorul Francisco de Jorge a cerut, de asemenea, judecarea fostului selecţioner al echipei feminine, Jorge Vilda, precum şi a lui Albert Luque, directorul sportiv al echipei masculine, şi Ruben Rivera, şeful de marketing al federaţiei, pentru că au făcut presiuni asupra lui Jenni Hermoso să spună că sărutul a fost consimţit.

Instanţa a citat judecătorul care a declarat că, contrar declaraţiilor lui Rubiales, ancheta a arătat că sărutul „nu a fost consimţit şi a fost o iniţiativă unilaterală şi surprinzătoare”.

Procurorii şi avocaţii îşi pot prezenta în continuare argumentele, după care instanţa va decide dacă şi când va fi convocat procesul. Până în prezent, cazul a fost gestionat de un judecător de instrucţie.

Fotbalista în vârstă de 33 de ani – cea mai bună marcatoare din toate timpurile a Spaniei – a depus în septembrie o plângere penală pentru agresiune sexuală şi constrângere în legătură cu sărutul de pe podiumul învingătoarelor din 20 august, spunând că s-a simţit „vulnerabilă şi victima unei agresiuni”.

Cazul a şocat lumea sportului şi societatea din Spania şi din străinătate, provocând proteste şi alte acuzaţii din partea femeilor că bărbaţi importanţi sau puternici le-au forţat să aibă relaţii intime.

În Spania, hashtagul #SeAcabo („S-a terminat”) a devenit un strigăt de mobilizare pe reţelele de socializare.

Pe lângă sărutul în sine, judecătorul a găsit dovezi că Rubiales şi co-inculpaţii ar fi putut comite o infracţiune conexă în acţiunea lor coordonată de a o determina pe Hermoso „să înregistreze un videoclip în care să spună că sărutul a fost consimţit”.

Hermoso a refuzat şi, în cele din urmă, a depus plângerea penală.

viewscnt

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemanatoare

Sport

Fostul arbitru Cristian Balaj a anunţat, miercuri seară, în social media, că demisionează din funcţia de preşedinte al clubului CFR Cluj. Anunţul vine în...

Sport

Echipele Paris Basketball şi JL Bourg vor disputa finala BKT EuroCup, în sistemul ”cel mai bun din trei meciuri”. Campioana U BT Cluj s-a...

Sport

Fostul fotbalist Dănuţ Lupu a fost eliberat din închisoare, miercuri, după ce anul trecut a fost condamnat pentru conducerea unui vehicul fără permis. “Ce...

Sport

Echipa engleză Arsenal Londra a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 2-0, gruparea Luton Town, într-un meci al etapei a 31-a din Premier...

Sport

Echipa germană Bayer Leverkusen a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-0, formaţia Fortuna Dusseldorf, şi s-a calificat în finala competiţiei. Bayer Leverkusen...

Articole recomandate