Connect with us

Hi, what are you looking for?

Sport

Un indian în vârstă de 18 ani devine cel mai tânăr campion mondial la şah al tuturor timpurilor

gukesh dommaraj


Adolescentul Gukesh Dommaraj a devenit cel mai tânăr campion mondial la şah clasic din toate timpurile, după ce l-a învins pe Ding Liren cu 7.5-6.5, joi, în finala cel-mai-bun-din 14 de la Singapore, relatează CNN.

Gukesh, în vârstă de 18 ani, şi campionul care îşi apăra titlul Ding au intrat în ultimul meci la egalitate şi lucrurile păreau să se îndrepte spre meciuri de departajare rapide, dar cel mai tânăr a reuşit sî obţină punctul crucial, după o gafă a lui Ding.

În timp ce victoria sa era confirmată, Gukesh a izbucnit în lacrimi, emoţia părând să îl copleşească, iar Ding stătea doar cu capul în mâini, nevenindu-I să creadă.

După ce s-a ridicat cu braţele în aer, sărbătorind, Gukesh a fost escortat din clădire şi s-a îmbrăţişat îndelung cu tatăl său.

Clipurile de pe reţelele sociale au arătat că, în India, fanii au sărbătorit victoria lui Gukesh, el devenind al 18-lea campion mondial la şah şi doar al doilea campion mondial al ţării, după Viswanathan Anand.

Ulterior, Gukesh a recunoscut că iniţial nu a văzut greşeala lui Ding în meciul final. Însă când a realizat că oponentul său chinez a făcut eroarea crucială, el a spus că ”a fost probabil cel mai bun moment din viaţa mea”.

La 18 ani, el este cu patru ani mai tânăr decât era legendarul Garry Kasparov în 1985, când rusul a câştigat primul său titlu mondial.

Gukesh a adăugat, într-o conferinţă de presă: ”Drumul meu a început când am început să joc şah, la şase ani şi jumătate, şapte. Am visat la acest moment de peste zece ani”.

”Fiecare jucător de şah vrea să experimenteze acest moment şi doar puţin au şansa să o facă. Să fiu unul dintre ei – cred că singurul mod în care pot explica este că îmi trăiesc visul. Vreau să îi mulţumesc în primul rând lui Dumnezeu (…)  Au fost atât de multe miracole. Şi sunt recunoscător pentru toţi oamenii care au fost lângă mine pe acest drum. Vreau să le mulţumesc fiecăruia, dar va trebui probabil să îmi pregătesc întâi discursul pentru că, având emoţiile pe care le simt acum, voi spune ceva prostesc”, a declarat el.

 

viewscnt

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recomandate

Fizica

Introducere Protonii sunt particule subatomice fundamentale, constituind un element esențial în formarea atomilor și, implicit, a materiei din care este compus universul. Importanța subiectului...

Religie

Introducere Într-o lume tot mai secularizată, viziunile mistice și căutarea spiritualității sunt teme recurente care atrag atenția nu doar a teologilor, ci și a...

Cultura

Mustul este unul dintre cele mai iubite tradiții ale toamnei, o băutură dulce și aromată care ne bucură simțurile. Odată cu sosirea sezonului strugurilor,...

Natura

Apele minerale sunt mai mult decât simple băuturi refreshante; ele sunt o sursă importantă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru sănătate. În România,...