Rezumat:
In acest articol ne referim la tesaturile traditionale si actuale de interior din Podisul Moldovei, zona Iasi, zona ce se evidentiaza prin varietatea si bogatia creatiilor artistice populare, intre care tesaturile ocupa un loc prioritar.
Tesaturile de interior din zona Iasi se impun prntr-o mare diversitate de forme, prin discretia ornamentelor, ca si a paletei cromatice. Aceste creatii s-au dezvoltat, determinate fiind de anumite conditii geografice, economice, sociale si istorice.
Tesaturile ce impodobeau interiorul traditional – laicerele, scoartele, macaturile, „prostirile” de pat si de culme, stergarele, fetele de mese sunt dintre cele mai apreciate valori de patrimoniu cultural-national, existente in colectiile Muzeului Etnografic al Moldovei – Iasi. Aceste documente de cultura materiala si spirituala atesta existenta, unitatea si continuitatea poporului nostru pe aceste meleaguri.
Prezentare tesaturi romanesti – moldovenesti
In aceasta succinta prezentare vom face un istoric al tesaturilor populare din zona Iasi. Cele mai vechi tesaturi romanesti au fost in secolul al XVI-lea, de pe vremea lui Despot Voda, 1561-1563.
In secolul al XVII-lea, al XVIII-lea si al XIX-lea din insemnarile calatorilor straini aflam ca in Moldova existau ateliere de tesut.
In secolul al XVIII-lea, din initiativa domnitorilor, se infiinteaza ateliere de tesut, incurajandu-se industria tesutului. La sfarsitul secolului al XVIII-lea, Grigore Ghica a infiintat o fabrica de postav langa Iasi, la Chiperesti.
Stefan Olteanu si Constantin Serban, in lucrarile referitoare la evul mediu, sustin ca „Tesuturile taranesti proveneau in mare parte si din atelierele mestesugarilor specializati din sate „La sate existau mestesugari care se ocupau in mod exclusiv cu pieptanatul liniei, „pieptanarii”, sau cu torsul ei, „torcatorii”.
Dan Badararu si Ioan Caprosu afirma ca „in epoca fanariota mestesugurile legate de tesut si de prelucrarea tesaturilor erau numeroase in orasul Iasi”. Vezi si fotograf iasi
Calatorii straini din secolul al XIX-lea au fost impresionati de tesaturile moldovenesti existente in gospodaria taraneasca.
In folie de zestre din secolul al XIX-lea, se vorbeste despre existenta scoartelor in Moldova. Dintr-o foaie dotala din 1864 aflam ca se dadeau scoarte si covoare de casa fetelor cand se maritau.
Studiul tesaturilor traditionale include cunoasterea tehnicilor de lucru si a mestesugului. Simion Mehedinti sustine: „Numai cand urmarim unealta in legatura cu toate imprejurarile muncii, putem ghici geneza si semnificatia ideilor relative la tehnica, arta si cugetarea unui popor, numai pe calea aceasta putem ajunge la dreapta lui caracterizare”.
Tesaturile traditionale din Moldova
Tesaturile traditionale din Moldova extracarpatica sau de podis, in care este inclus si Iasul, se detaseaza ca realizare artistica si chiar ca numar de piese, comparativ cu regiunea montana. Din punct de vedere morfologic, ornamentica tesaturi romanesti traditionale moldovenesti exceleaza printr-o variata si bogata gama de motive geometrice si negeometrice (liber desenate), iar din punct de vedere semantic, prin valoroase creatii astrale, fitomorfe, zoomorfe, antropomorfe si scheomorfe. Unitatea in varietate, alternanta, ritmicitatea si repetitia, dezvoltate in cuprinsul compozitiilor ornamentale, confirma originalitatea stilului tesuturilor moldovenesti. Artista noastra populara, mesagera a gandurilor si idealurilor colectivitatii, a celor ce suntem de mii de ani aici in spatiul Carpato-danubiano-pontic, a stiut sa imbine culorile, sa stilizeze motivele, sa ne redea in ornamente, in semne si simboluri idei si mesaje ale unei gandiri magice milenare. Pionerii teoriei simbolurilor, ca Ernest Cassier, afirma ca „Simbolul e totdeauna un mesager foarte ocupat, care alearga dus si intors, intre om si lumea lui, cu misiunea de a realiza concilierea…” Acelasi autor spune: „frumosul e esentialemente si necesarmente simbol, din cauza ca e despicat launtricm din cauza ca totdeauna si pretutindeni e unul si in acelasi timp dublu”.
Repartizarea ornamentelor, dinamica alternatiei dintre suprafetele decorate si cele nedecorate, materialul al carui efect asupra ansamblului este uneori decisiv, sunt factorii definitorii din punct de vedere artistic si estetic. Culoarea ca si relatiile pe care toate aceste elemnte le intretin intre ele joaca un rol deosebit in studiul acestor tesaturi romanesti populare. „O anumita sclipire a culorilor, o anumita ritmare a formelor materiale, o anumita armonizare a acelor vibratii ale aerului care sunt sunetele, capata prin creatia artistica calitatea de semn, inzestrat cu virtutea de a pune in efervescenta emotii si idei pe calea impresionarii a ceea ce Marx denumea: „Simturi umane subiective, ca urechea muzicala sau ochiul, care percepe frumusetea formei”.
Creatia artistica populara
Creatia artistica populara s-a dezvoltat si a evoluat pe linia traditiei. Fiecare generatie de tesatoare si artisti populari anonimi au adaugat ceva nou la traditia mostenita, imbogatind-o si dezvoltand-o. Inovatia este permanenta in creatia artistica populara. Fara inovatie n-ar exista traditie.
Valorificand traditia, artistul popular este reprezentantul unei culturi pe care a mostenit-o si pe care transmite grupului infinit al urmasilor culturali. In opera de arta se exprima conceptiile si gusturile comunitatii satesti din care face parte, determina circulatia intensa a acelorasi motive si tipuri de motive din care monotonia decorativa dispare. „Exista o tendinta a mesterului popular de a nu reincepe acelasi model, ci de a incerca unul nou”. Motivele acestea stravechi s-au transmis din cele mai indepartate timpuri, imbogatindu-si continutul sau simplificandu-l. Formele evoluate au capatat „infatisari cu caractere greu de descifrabile”.
Tancred Banateanu sustine, vorbind de ornamentica, „Ornamentica populara exprima o mare bogatie de semntimente si un deosebit gust artistic al poporului roman, decurgand din insasi legatura nemijlocita care exista intre arta si viata”.
Cercetarea acestor tesaturi romanesti, a culorilor, a motivelor, ca si aceea a formelor, deschide un orizont larg asupra procesului de evolutie culturala, de gandire si exprimare plastica a mesterilor populari din trecut. „Portul si arta populara, in general, sunt ca o carte, din care se pot afla datele cele mai complexe despre viata unei comunitati umane, cu conditia ca cel ce studiaza sa incerce sa-i descifreze limbajul, sa-l decodeze in interesul generatiilor viitoare”. Vezi si fuste articolul despre portul popular moldovenesc
Dintre cele mai valoroase tesaturi romanesti de interior de lana din zona Iasi, amintim laicerele, scoartele, macaturile, cuverturile in landuri denumite „satranici”. Laicerul este o tesatura de veche traditie, documentat in secolul al XV-lea. Tehnica de lucru este tesutul cu suveica dupa care se bate cu pieptenele de lemn sau fier. Ele au dimensiunile de 70, 80, 90 cm latime si 3-4 m lungime. Se teseau in culori naturale in nunate de gri, alb si negru; decorul in „vargi” fiind cel obisnuit.
Vargile late, denumite „scaune”, „poduri” sau „praguri” alterneaza pe tesatura cu vargi ingustate denumite „vraste” sau „gene”. Decorul acesta arhaic se repeta intr-o succesiune ritmica pe toata suprafata.
Evolutia decorului in tesaturi romanesti – moldovenesti
In evolutia decorului, pe varga lata apare un decor simplu, denumit „gusa”, formata din 2-3 fire de lana de aceeasi culoare, care se trece peste cel mult 3-4 fire din urzeala. In evolutia decorului, pe aceste tesaturi romanesti apar si vrastele, „suveicite”, realizate din doua culori de lana, care se bat succesiv. Vrastele suveicite, gusa ca si vrastele ridicate cu speteaza sunt cele mai simple motive pe aceste tesaturi romanesti. Marcela Focsa sutine, vorbind de ornamente pe scoarte:
Cu toate ca invargarea si compunerea in randuri sunt sisteme ornamentale universale fiind impuse de insasi tehnica tesutului, prin vechimea si importanta artistica pe care o au la noi, mai ales in mediul rural, ele pot fi considerate ca reprezentand fondul autohton.
Imbogatirea paletei cromatice in dezvoltarea artei tesaturilor din aceasta zona este o importanta etapa. Pe langa lana naturala se folosesc culori extrase din plante: cafeniu, galben, albastru, verde, rosu. Cromatica laicerelor moldovenesti se poate compara cu nuantele si coloritul frescelor monumentelor feudale din nordul Moldovei: albastrul de Voronet, galbenul de Moldovita, verdele de Sucevita, rosul carmin de Humor. Zugravii, care pictau icoane pe lemn in secolul al XVIII-lea si al XIX-lea, foloseau o paleta cromatica potolita, asemanatoare cromaticii de pe laicerele si scoartele moldovenesti.
Urmarind evolutiv decorul pe laicere, intre grupurile de vraste si scaune apar motive simplre ridicate cu speteaza pe langa motivul gusa sau vraste suveicite. Alesatura ce imita o stilizare vegetala, sau alt de cor geometric este frecventa la laicere. Motivele vegetale, pomul si bradul sunt cele mai obisnuite. In unele compozitii ornamentale, de un mare rafinament artistic, pomul si bradul se succed intre grupurile de vraste. Bradul este folosit pana astazi de poporul nostru in diferite ceremonii si obiceiuri legate de ciclul vietii, nastere, nunta, inmormantare.
Romulus Vulcanescu, in lucrarea sa Coloana Cerului, a aratat ca „bradul este considerat de popoarele din sud-estul Europei ca arborele vietii…” iar la traci bradul este prezent in toate manifestarile rituale si ceremoniale, ce tin de adorarea astrelor, de ciclul vietii ( nastere, nunta si moarte) si de ciclul calndaristic, zile de munca si zile de sarbatori, solstitiale si echinoctiale. De asemenea, acelasi autor sustine ca la daco-romani a existat un cult al marului. Autorul da exemple concludente in aceasta privinta din colindele culese de Sabin V Dragoi… „Din mijlocde mese / Maru-i margaritu / Mandru-i de inflorit / Florile-s de-argint / Merele-s de aur”.
Decorul pe laicere evolueaza, incat ornamentul ocupa intreaga suprafata a tesaturi romanesti. Motivul sah pe laicere este denumit „in obloane”, „in carti”, „in pave”, iar decorul in triunghi, „in costite” sau „in posmagi”. Motivul „sinatau”, „sirlau”, „zigzag” ne aminteste de motivul val de pe ceramica feudala.
Laicerul in romburi, cunoscut si sub denumirea de „national”, „roate pline si jumatati de roata” sau „sinatai si flori incheiate”, de o mare varietate, este unul din cele mai cunoscute ornamente din zona cercetata.
Motivele „greble si flori”, „roata cea mare si roata cea mica”, „roata mare si jumatate de roata”, roata faramata”, „scaunele cu crengute”, „roata mare cu patru scarituri”, „copaci si cocosi”, „romburi si colbeci”, „in trei stele”, „in roate”, „in creanga”, „in bradut”, „rotite cu scaricele”, „in cai” sunt variate ornamente gasite pe laicerele din zona Iasi.
Rozeta cu 8 colturi este denumita „stea nationala” in satul Plugari – Iasi, in alte sate din zona, „morisca” si „frunza de vie”.
Motivele geometrice „rombul”, „roata,”rozeta” cu 8 colturi denumita „stea”, „luceafar”, „frunza de vie”, „floare de mar”, „morisca”, sunt simboluri ce ne amintesc de cultul soarelui si al altor astre. Cultul soarelui este cunoscut de strabunii traci si daci cu circa 1000 de ani i.e.n, din epoca bronzului, ca si pe ceramica daco-getica din secolele V-IV i.e.n.. Motivele „spic de grau”, „brazi si furculite”, „jumatate floare”, in „trei suveici” sunt, de asemenea, specifice zonei Iasi. Pasarea apare ca motiv decorativ pe laicere.
