Connect with us

Hi, what are you looking for?

Lifestyle

Terapia SPA

Terapia SPA include o multime de servicii diverse, in functie de specificul salonului si clientela tinta.

Terapia SPA

Termenul de SPA provine de la numele unui vechi oras belgian, faimos, pe vremea romanilor, pentru apele termale, folosite atunci ca tratament pentru multe boli. Cu timpul, orice statiune balneara a inceput sa fie numita SPA, termenul devenind substantiv comun si fiind folosit si astazi in unele limbi.

Dar pentru ca oamenii au devenit tot mai ocupati, putini au timp sa ajunga intr-o statiune balneara de cate ori au nevoie, asa ca tratamentele cu apa termala s-au mutat in marile orase, pentru a fi mai la indemana clientilor. Termenul de SPA a inceput sa fie folosit cu referire la un cabinet unde se faceau tratamente balneare. Cabinetele si-au extins mult domeniul de activitate si au inceput sa ofere tratamente din cele mai variate, de la masaj pana la electroterapie.

Unii spun ca termenul de SPA ar fi, de fapt, un acronim de la „sanus per aquam”, o expresie latina care inseamna „sanatate prin apa”. Nu se stie daca este sau nu adevarat, insa saloanele si cabinetele SPA s-au grabit sa preia aceasta expresie, trnasformand-o intr-un motto.

Este adevarat ca si astazi SPA se refera la tratamente balneare insa este mai mult de atat. Conceptul inglobeaza mai multe discipline nedicale, estetice si spirituale transpuse intr-o varietate de servicii menite sa ajute la refacerea sanatatii si la relaxare. Intr-o lume atat de grabita ca a noastra, unde toti suntem obositi si stresati nu este de mirare succesul pe care l-au avut terapiile SPA. Ca sa nu mai vorbim de tendinta, foarte moderna de altfel, a revenirii catre natura si catre tot ce este, macar in parte, natural.

Terapia SPA

Terapia SPA include o multime de servicii diverse, in functie de specificul salonului si clientela tinta. Aceste servicii merg de la cele mai banale si mai ieftine, pana la cele mai extravangate sau moderne. Daca la inceput SPA insemna bai in apa termala si, poate, un masaj, astazi se folosesc tratamente tot mai extravagante, precum cele cu caviar sau aur, si, bineinteles, tot mai moderne.

An dupa an, tehnica si-a facut loc in industria SPA, astfel ca in saloanele moderne se foloseste aparatura la care clienti vechii statiuni belgiene nici n-ar fi visat vreodata: aparate de electrostimulare, cu ultrasunetele, cu lumina infrarosie. Ca sa facem doar o lista scurta a tratamentelor posibile intr-un SPA, amintim masajul, hidroterapia, tratamentele faciale, electroterapia, aromaterapia, reflexoterapia, impachetarile,acupunctura, sauna, pedichiura, manichiura, fizioterapia.

Pentru toate aceste proceduri se folosesc, pe langa aparatura moderna, ingrediente cat mai naturale, uneori chiar organice. Minerale, apa termala, plante, roci, uleiuri, lumina, aer, toate elementele isi gasesc locul intr-un SPA.

Tratament medicinal

Daca la inceput, SPA-ul era un tratament propriu-zis, uneori singurul disponibil, astazi medicina ofera tratamente adecvate multor boli, terapia SPA ramanand un adjuvant si o tehnica de relaxare. De altfel, relaxarea este principalul scop al terapiei SPA. Prin masaj, reflexoterapie, aromoterapie se elimina tensiunea musculara si stresul sau chiar durerile de muschi, articulatii, spate. Dar beneficiile SPA nu se opresc aici.

Tratamentele aplicate imbunatatesc si grabesc eliminarea resturilor metabolice (detoxifiere), ajuta la oxigenarea extremitatilor (pentru cei cu probleme de circulatie periferica), tonifica musculatura, redau tineretea si prospetimea pielii, readuc la normal tensiunea arteriala, refac imunitatea si imbunatatesc functionarea sistemului digestiv. Exista si alte avantaje, in functie de tratamentul ales, care este stabilit dupa evaluarea starii de sanatate. Orice afectiune ati avea, specialistii SPA-urilor va pot propune o schema de tratament care, chiar daca nu vindeca boala in sine, va redau confortul si starea de bine.

Slabitul

Un loc important intre tratamentele SPA il ocupa cele pentru slabit. Multe dintre terapiile specifice acestei metode ajuta la diminuarea celulitei, la arderea grasimilor, la diminuarea senzatiei de foame (aromoterapia). Rezultatele pot fi chiar uimitoare daca sunt combinate metodele SPA cu dieta si sportul.

Oricine poate merge la SPA, de la cei mai tineri pana la cei mai in varsta, cu conditia ca salonul respectiv sa fie pregatit pentru ei. Unele saloane ofera chiar terapii combinate pentru mama si bebelus. Puteti sta pe masa de masaj alaturi de bebelusul dumneavoastra, pentru a va bucura impreuna de un masaj relaxant adaptat.

Si gravidele pot sa apeleze la terapia SPA, obtinand o multime de beneficii. Important este sa anuntati ca sunteti insarcinata daca nu se vede inca pentru ca unele tratamente nu sunt potrivite in sarcina (de exemplu electrostimularea) iar unele mirosuri va pot face rau. Puteti insa sa apelati cu incredere la un masaj executat de un specialist, la o manichiura, o baie termala, un tratament facial. Terapia SPA poate fi de ajutor in multe dintre afectiunile si neplacerile legate de sarcina (durerile de spate, picioarele umflate, vergeturile etc).

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemanatoare

Articole recomandate

Sanatate

Obezitatea este una dintre cele mai frecvente si grave afectiuni din lume.

Sanatate

Uleiurile si cremele de corp te ajuta sa ai o piele catifelata si sexy.

Lifestyle

Iata o serie de sfaturi utile si rapide care te vor face sa te simti ca o vedeta de la Hollywood!

Turism

Orasul Toplita se afla la o distanta de 16 km de statiunea Borsec. Pe data de 6.02.2015 a fost inaugurat Centrul Wellnes Bannfy Toplita,...