Hotărârea de Guvern privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Agentiei Naţionale pentru Sport a fost adoptată, la şedinţa de vineri a Executivului. Agenţia Naţională pentru...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, la ceremonia dedicată sportivilor medaliaţi la competiţiile sportive internaţionale – Jocurile Europene şi Special Olympics, că o perioadă...
Antrenorul formaţiei Farul Constanţa, Gheorghe Hagi, a declarat că ar dori să transfere numai jucători din prima ligă din campionatele mari ale Europei sau...
Factorii strategici cheie, respectiv pilonii de dezvoltare ai Strategiei Naţionale pentru Sport, sunt sportul comunitar, sportul în educaţie şi sportul de performanţă. Printre cele 70...
Sindicatul Naţional Sport şi Tineret (SNST) susţine că ministrul Sportului, Eduard Novak, nu a renunţat la renta lunară, deşi şi-a anunţat revenirea în activitate....
Ministrul Sportului, Eduard Novak, şi-a adus antrenorul personal, aparatele şi bicicleta în biroul ministerial din strada Vasile Conta pentru a face antrenamente în timpul...
Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe, fost ministru al Sportului, a comentat într-o postare pe Facebook anunţul Asociaţiei maghiare de fotbal (MLSZ) privind...
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru a precizat, miercuri, referitor la scandalul afişării hărţii Ungariei Mari la meciuri, că nu este bine să...
Nick Kyrgios şi-a exprimat, ironic, satisfacţia faţă de faptul că biletele pentru meciul demonstrativ cu Novak Djokovici, de vineri, de la Melbourne, s-au epuizat...
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat, vineri la inaugurarea sălii de sport din oraşul Sângeorgiu de Pădure, judeţul Mureş, în...
Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă a criticat echipa Sport Club Miercurea Ciuc, acuzând-o de o atitudine lipsită de fair play, respect şi consideraţie,...