Connect with us

Hi, what are you looking for?

Sport

Superliga: UTA Arad – FC Botoşani 2-2, oaspeţii au întors rezultatul în numai cinci minute şi au fost egalaţi în minutul 90

superliga bun


Echipa FC Botoşani a încheiat la egalitate luni, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia UTA Arad, într-un meci din etapa a 25-a a Superligii. Oaspeţii au marcat de două ori în numai cinci minute, iar gazdele au jucat în zece din minutul 73 şi au egalat în minutul 90.


La Arad, UTA a deschis scorul împotriva cursului jocului. Oaspeţii au trimis în bară, în minutul 19, prin Romario Benzar, iar Friday Adams a ratat o ocazie mare în minutul 21, când a respins bine portarul gazdelor, Florin Iacob. Pe acest fond, Căpuşă a primit în careu de la Manuel Freitas şi a înscris în minutul 33, iar arădenii au intrat la pauză cu avantaj minim pe tabelă.

După pauză, Enzo Lopez a egalat cu o lovitură de cap, în minutul 51, iar în minutul 56 acelaşi Lopez i-a pasat lui Mitrov, în careu, acesta a călcat mingea şi Gabriel David a înscris pentru 2-1. În minutul 73 arbitrul George Găman i-a acordat cartonaş roşu arădeanului Ibrahima Conte, după ce acesta îl călcase intenţionat pe Eduard Florescu, căzut pe teren. Găman acordase iniţial doar cartonaşul galben, însă a schimbat decizia după ce a fost chemat la margine de către arbitrii din camera VAR. În minutul 85 Florin Iacob a scos incredibil un lob al lui Kaprof şi gazdele au reuşit să egaleze printr-un jucător abia intrat pe teren. Ariel Lopez a înscris cu o lovitură de cap la un corner, în minutul 90 şi meciul s-a încheiat la egalitate, scor 2-2.

UTA Arad are 31 de puncte şi ocupă poziţia a 11-a în clasament, iar FC Botoşani face 19 puncte şi ocupă, în continuare, penultimul loc în Superligă.

UTA ARAD: Fl. Iacob – Căpuşă, I. Conte, Benga, Diogo Rodrigues (Aly Abeid 59) – Manuel Freitas (Joao Pedro 59), Cr. Mihai (Ariel Lopez 83) – R. Pop (A. David 69), Fabry (V. Morar 69), Omondi – Luckassen. ANTRENOR: Mircea Rednic

FC BOTOŞANI: Ducan – R. Benzar, Sadiku, G. Miron, Ţigănaşu – I. Filip, Dican, G. David (Celea 74) – E. Florescu (Aldair Ferreira 90+2) , Enzo Lopez (Kaprof 67), F. Adams (Mitrov 46). ANTRENOR: Bogdan Andone

Cartonaşe galbene: G. Miron 42, Aly Abeid 86, Benga 90+2 / Mitrov 86

Cartonaş roşu: Ibrahima Conte (UTA Arad) min. 73

Arbitri: George Cătălin Găman – Mircea Orbuleţ, Stelian Slabu – Florin Mazilu

 

viewscnt

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recomandate

Limba si literatura romana

Introducere Tema „Puterea Gândirii” are o relevanță deosebită în contextul literaturii române, fiind exploatată de numeroși autori, fie ca temă centrală, fie ca un...

Informatica

Introducere În era digitală, securitatea informației este esențială, iar criptografia joacă un rol crucial în protejarea datelor personale și comerciale. Tema aleasă, RSA, reprezintă...

Economie

Introducere Criza economică reprezintă o veritabilă provocare pentru societatea modernă, având o influență profundă asupra stabilității financiare, economice și sociale. De-a lungul istoriei, crizele...

Lifestyle

Trăim într-o lume agitată, plină de distrageri și de stres. Mult timp, ne-am obișnuit să ne gândim la viitor sau să ne lăsăm influențați...