Sumane moldovenesti

Sumanul este o importanta piesa de port din costumul popular moldovenesc, care se poarta obisnuit iarna, de femei si barbati. Imbracaminte de tipul sumanelor din postav de casa, dimie sau panura se intalneste si in compozitia altor costume populare romanesti: in Banat, Transilvania, Oltenia si Muntenia, dar nu detine decat un rol secundar in costumul popular regional.

Deosebirile tipologice, de croi, ornamentale si utilizare se datoreaza evolutiei locale si influentelor survenite in decursul istoriei. Toate aceste piese similare sumanelor, au nume diferite de la o regiune la alta.

Astfel, in regiunea Cluj piesele asemanatoare sumanelor se numesc tundre; in Tara Oltului se numesc recalo; in Banat, pe Valea Bistrei, chintusi; in regiunea Arges, raion Valcea, giubea, in zona Ploiesti, zeghe; in Vrancea, cioareci etc. Si unele minoritati au adoptat vesminte de tipul sumanelor. Sasii din zona Sibiului si cei din Tara Barsei poarta sumane traditionale, iar ungurii din partea apuseana a podisului Transilvaniei, asa-numitul szur.

Prezenta sumanelor in intreaga tara pledeaza pentru larga utilizare a acestei piese de port. Izvoarele istorice atesta, de altfel existenta sumanelor inca de la inceputul erei noastre. Astfel, studii etnografice intreprinse asupra monumentului de la Adamclisi confirma prezenta sumanelor in piesele de port dace.

Istoria sumanelor traditionale

Documentele istorice feudale atesta si ele, indirect, confectionarea sumanelor inca din sec. al XV-lea. Pivele de batut sumane sunt dovezi ca la acea data materialul pentru sumane se confectiona in cantitate destul de mare. In sec. XVI-lea, in timpul lui Alexandru Lapusneanu, sunt mentionate 2 comenzi de sumane traditionale la Bistrita. Tot din documente aflam ca in sec. al XVII-lea pretul unui suman era de 2 zloti. In sec. al XVIII-lea, printre meseriasii ce existau in capitala Moldovei erau si 30 de „sumanari”.

In secolul XIX-lea, prelucrarea si confectionarea sumanelor traditionale este atestata si in opere literare.
Marele nostru scriitor Ion Creanga purta sumane traditionale, dupa cum reiese dintr-o scrisoare adresata, la data de 30 aprilie 1883, sorei sale Ilenuta din Humulesti:

Elenuta tare asi vrea sa am vreo 20 coti de sumani de „noaten” buni pentru un suman pentru mine. I-asi plati cat de scump numai sa-i am.

Din operele sale in special din Amintiri din copilarie, aflam ca in a doua jumatate a sec. al XIX-lea Humulestiul era un important centru de industrie casnica textila, unde se produceau in special sumane:

„Intr-o zi, pe aproape de Sint Ilie, se ingramadise ca mai totdeauna o multime de trebi pe capul mamei; niste sumane sa-i scoata din stative; altii sa-i nivideasca si sa inceapa sa-i tese din nou; un teanc de sumane croite, nalt pana-n grinda astepta cusutul; pieptanusii din laita n-avea cine-i tinea de coada; roata sedea in mijlocul casei dsi canura toarsa nu era pentru batatura”… „

Toate ca toate, dar la cusut si saraduit sumane si mai ales la roata ma intreceam cu fetele cele mari”… „caci trebuie sa va spun, ca la noi la Humulesti torc si fetele si baietii si femeile si barbatii si se fac multe „giguri” de sumane si lai si de „noaten” care se vand si panura si cusute”… „cu asta se hranesc mai mult humulestenii razesi fara pamanturi si cu negustoria din picioare: vite, cai, porci, oi, branza, lana, oloi, sare si faina de papusoi; sumane traditionale mari, genunchiere si sardace”.

Denumirea sumanelor

Asupra vechimii sumanelor exista si argumente de ordin lingvistic. Denumirea unor forme de sumane vechi, zeghe, ghebe, guba, sarica etc., dupa etimologiile lor, pot fi de veche traditie la autohtoni. Numele piesei de port, sumanul, este sinonim cu numele materialului din care se confectioneaza aceasta piesa. Aceasta tesatura numita „suman” purta in unele parti numele de panura sau siac.

Sumanul ca postav se face din diferite calitati de lana de oaie, alese dupa varsta si rasa animalelor; dupa varsta;din lana de miel, numit si suman de „mite”; din lana de carlan (miel la a doua tunsoare), numit si suman de „noaten” si din lana de oaie, care uneori ramane in culoarea sa naturala („brumarie” numita si „laie”), sau din lana neagra. De cele mai multe ori, lana pentru sumane se vopsea cu substante vegetale, in culoare neagra, dintr-un amestec de scoarte de arin, sovarf si calaican. Culoarea maro se scotea din coji de nuca.

Dupa ce lana este vopsita, se toarce si apoi se tese in 4 ite, drept avand batatura, „canura” si urzeala, „parul”, mai groase, dar egale, pentru suman, si mai subtiri, dar tot egale, pentru siac. Dupa tesut urmeaza batutul materialului la piua. Batutul la piua. La piua sumanele traditionale se bat in general 24 de ore. Daca tesatura este tare, adica lana a fost „cernita” (vopsita), se bat de la 4 zile si 4 nopti pana la 5 zile. La piua tesatura scade atat in lungime cat si in in latime.

Dupa ce tesatura a fost batuta la piua este data sumanarului, care o pune la presa si apoi o usuca. Vara se usuca pe gard, iarna se usuca in caldura in camera.

Croiul sumanului

Sumanul moldovenesc cu falduri si sarad se confectioneaza din 5 jumate, 6 sau chiar si 7 metri de postav, in functie de masura persoanei care il va purta. Partile componente sunt: stanii, dinaintii, faldurile mari, faldurile mici sau „puii” de la fald, pavele si manicile.

Cum se croieste?

– Se masoara lungimea sumanului dupa persoana respectiva. Se pune stofa in doua in lungime si se croiesc stanii formati din spate si dinainti.
– Se croieste gura sumanului la mijlocul stofei si se despart stanii din fata in doua.
– Dintr-un lat se croiesc doi dinainti si un fald mare.
– Se masoara un lat de stofa de la pava in jos, din care se scoate un fald mare si doi mici.
– Faldurul mare, care a ramas de la dinainti, se croieste dupa cel scurt, masurat de la pava in jos, iar din materialul ce a ramas se scot pavele.
– Se masoara manicile dupa lungimea mainilor.

Clasificarea sumanelor

Sumanele traditionale intalnite in Moldova se pot imparti dupa utilitatea lor sezoniera si dupa utilizarea lor vestimentara. Dupa utilitatea sezoniera se deosebesc doua categorii: sumane scurte, „sumaiese”, numite si „genunchiere”, si sumane lungi. Sumanele scurte se purtau in special toamna sau primavara si in unele zile ploioase, chiar vara. Sumanele lungi se purtau in timpul iernii. Pe sub sumane, iarna, se imbracau cojoace.

Dupa utilizarea lor vestimentara sumanele se impart in sumane pentru uzul zilnic si sumane traditionale pentru zile de sarbatoare.

• Sumanele obisnuite de munca se fac din lana „brumarie” sau „neagra”, croite simplu cu un singur clin sau fald la parti si guler drept, fara ornamente.
• Sumanul purtat in zi de lucru se mai numea si suman „prost” si „suman batranesc”.
• Sumanele de sarbatoare se faceau din lana de „noate” si lana vopsita vegetal. Se mai faceau sumane traditinale din „mite”; tesatura din mite era mai subtire si se numea siac. Sumanul de sarbatoare avea falduri duble la parti, iar gulerul drept era transformat in guler intors, guler dublu sau guler „nant”.

In unele parti ale Moldovei, croiul sumanului a ramas cu acelasi guler drept. Asa se intalneste in satul Letea Veche, Bacau. Gulerul intors este purtat numai de petreni , locutorii din jurul orasului Piatra-Neamt. Gulerul drept la sumanele de sarbatoare se intalneste in nordul Moldovei si in zona podisului central moldovenesc, alaturi de gulerul dublu. O data cu modificarea gulerului s-au transformat si nasturii. „Bunghii” de sarad mici care umblau „balalau” au fost inlocuiti cu „bunghii” mari.

Sumanele de sarbatoare erau bogat ornamentate, indeosebi cele purtate de tineri. In ornamentatia sumanelor predomina monocromia. Cea mai frecventa culoare utilizata era negrul, cu care se vopseau aplicatiile de snururi numite „saraduri”. In partile Husului, ornamentele din sarad sau „gaitan” sunt vopsite in rosu si alb.

Ornamentica sumanelor

Sumanele traditionale moldovenesti erau, in general, bogat ornamentate cu sarad. Extrem de importanta este combinatia acestor saraduri ca elemente de baza ale ornamenticii sumanelor. Cu cat sumanul este mai evoluat, cu atat este mai bogat ornamentat. Sumanele oamenilor instariti erau mai bogat impodobite cu saraduri. Ornamentele ce impodobeau sumanul erau bine conturate pe guler, pe falduri, pe piepti,maneci buzunare si de jur imprejurul poalei. Motivele ornamentale executate cu sarad pe sumanele moldovenesti erau „zgardita” si „satranca”.

In Nordul Moldovei s-a intalnit si motivul „subzaguri” sau „zigzaguri” si flori. De asemenea, motivul „pielea gainii” si „ploite”. Aceste motive nu erau altceva decat variantele motivului „satranca”, intalnit pe sumanul din zonele Falticeni, Iasi si Bacau. Ornamente bogate pe sumane traditionale se gasesc in satul Miron Costin, din jurul Bacaului. Ornamentele de sarad negru imbinat in motiv „satranca” pe tesatura „brumarie” sunt de o neintrecuta frumusete. In Letea Veche acelasi ornamente cu motiv „satranca” (cu 9 ate, cu 5 sau 3 ate) erau executate pe sumanele negru sau maro.

In zona Neamtului, la Ghindaoani, infloritura de pe sumane traditionale se numeste „rasadaitura”. Localnicii vorbesc despre sumane „rasaduite” nu saraduite. Motivele ornamentale executate pe sumanele de Ghindaoani erau „zgardita” cu 3 ate si „ratica” cu 2 randuri de „bunghi”.

In satele din zona podisului central moldovenesc femeile purtau catavenci, un fel de scurte cu „nisada” de vulpe. Pentru zi de lucru, se intrebuintau catavencile din panura tesuta in casa. Catavencile de sarbatoare se confectioneau din stofa de oras. Catavencile de sarbatoare se confectioneau din stofa de oras. Cataveicile de sarbatoare se confectioneau din stofa de oras. Cataveicile se purtau la hora de fetele tinere, ca sa anunte astfel satul ca zestrea este gata si se pot marita. In prezent, cataveica se mai poarta in satele din zona podisului central moldovenesc, de femeile batrane.

Ca fenomen general, se poate afirma ca in Moldova sumanul a inceput sa fie inlocuit cu paltonul orasenesc. In zonele de munte, stofa folosita pentru paltoane este tot postavul din care se faceau sumane traditionale. Asemenea sumanului, cateveica este si ea pe cale de disparitie.