Sorana Cîrstea, locul 83 mondial, a fost eliminată, joi, de liderul WTA, poloneza Iga Swiatek, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Indian Wells.
Swiatek s-a impus fără mari probleme în faţa Soranei Cîrstea cu scorul de 6-2, 6-3. Meciul a durat o oră şi 22 de minute.
Românca a jucat pentru prima dată în sferturi la acest turneu.
În optimile de finală, Sorana Cîrstea trecuse de favorita 5, jucătoarea franceză Caroline Garcia, locul 5 WTA, scor 6-4, 4-6, 7-5.
Swiatek va juca în faza următoare cu sportiva din Kazahstan Elena Rîbakina, locul 10 WTA şi favorită 10. Rîbakina a trecut în sferturi pe Karolina Muchova (Cehia, 76 WTA), scor 7-6 (4), 2-6, 6-4, în două ore şi 45 de minute.
În cealaltă semifinală se întâlnesc favorita 7, Maria Sakkari (Grecia, 7 WTA), şi favorita 2, Arina Sabalenka (Belarus, 2 WTA).
Premiul pentru participarea în sferturile de finală este de 184.465 de dolari şii 215 puncte. Semifinalistele îşi asigură câte 352.635 de dolari şi 390 de puncte.
Anul trecut, trofeul a fost câştigat de Iga Swiatek. Cîrstea a ajuns în 2022 până în optimi, fază în care a fost eliminată de Simona Halep.
–