Connect with us

Hi, what are you looking for?

Sport

Somalia. Cinci morţi şi aproximativ douăzeci de răniţi într-un atentat cu maşină capcană la Mogadishu. Victimele urmăreau finala Euro 2024 într-o cafenea

tw somalia


Cinci persoane au fost ucise în urma exploziei unei maşini-capcană la Mogadishu, capitala Somaliei, într-o cafenea care era aglomerată deoarece acolo se urmărea finala Euro 2024, duminică seară, relatează AFP.

„Rapoartele preliminare ale poliţiei indică un număr de cinci morţi şi aproximativ 20 de răniţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, maiorul Abdifitah Aden Hassan, pentru presa de stat, potrivit Somali National News Agency. Televiziunea naţională somaleză a oferit aceleaşi informaţii.

Imaginile apărute online arată o uriaşă minge de foc şi coloane de fum înălţându-se spre cerul nopţii, în timp ce explozia a devastat localul popular din centrul oraşului.

Evenimente

30 iulie – Maraton Profit News TV – Inteligența Artificială în Economie

Poliţia a izolat zona, aflată în apropiere de complexul palatului prezidenţial, care era foarte aglomerat în momentul exploziei.

Preşedintele a promis un „război total” împotriva jihadiştilor

Sâmbătă, cinci deţinuţi despre care se crede că luptă pentru o grupare islamistă radicală au fost ucişi în schimburi de focuri în timpul unei tentative de evadare din principala închisoare din Mogadishu.

Trei gardieni au fost ucişi şi 18 răniţi, potrivit autorităţilor penitenciare.

Preşedintele somalez Hassan Sheikh Mohamud a promis un război „total” împotriva jihadiştilor. Armata şi-a unit forţele cu miliţiile clanurilor locale într-o campanie militară susţinută de o forţă a Uniunii Africane (UA) şi de lovituri aeriene americane, însă ofensiva a suferit eşecuri, gruparea Al-Shabaab afirmând la începutul acestui an că a cucerit numeroase oraşe din centrul ţării.

Retragerea misiunii UA, prevăzută până la sfârşitul anului 2024

Deşi a fost alungată din capitală de forţele Uniunii Africane (UA) în 2011, Al-Shabaab are încă o prezenţă puternică în Somalia rurală.

Gruparea a comis atacuri repetate împotriva unor obiective politice, de securitate şi civile, în principal în Somalia, dar şi în ţările învecinate, inclusiv Kenya.

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluţie care solicită retragerea tuturor trupelor din cadrul misiunii de menţinere a păcii a Uniunii Africane în Somalia până la 31 decembrie 2024, astfel încât securitatea să fie responsabilitatea exclusivă a armatei somaleze şi a agenţiilor de aplicare a legii.

Aproximativ 4 000 din cei 13 500 de soldaţi ai misiunii trebuiau să plece înainte de sfârşitul lunii iunie.

În faţa solicitării Somaliei de a încetini retragerea trupelor, Consiliul pentru pace şi securitate al UA a răspuns că „sprijină ferm […] o abordare treptată”.

 

viewscnt

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recomandate

Informatica

Introducere Semnificația temei alese Django este un cadru de dezvoltare web scris în Python, care permite dezvoltatorilor să construiască aplicații web rapide și eficiente....

Medicina

Introducere Cancerul pulmonar reprezintă una dintre cele mai frecvente și letale forme de cancer la nivel mondial. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, acesta se...

Limba si literatura romana

Introducere Tema poeziei erotice a fost deseori un subiect de dezbatere în cadrul literaturii române, reflectând nu doar aspecte ale dorinței și pasiunii umane,...

Economie

Introducere În contextul unui peisaj economic global în continuă schimbare, șomajul rămâne o provocare centrală pentru țările din întreaga lume. Istoric vorbind, șomajul a...