Închei această zi lungă cu nişte imagini pe care le am în minte şi în suflet de când am fost în Ucraina şi pe care vreau să vi le împărtăşesc şi vouă.
Într-un cămin cultural neîncălzit, în care se prezenta în premieră o piesă de teatru, nişte copii cu ochii ca mărgelele şi cu zâmbete cuceritoare se uitau fascinaţi la boxele din care ieşeau sunetele. În primele clipe au ignorant prezenţa actorilor pe scenă, pentru că erau captivaţi de obiectul din care ieşeau vocile acestora. Nu mai văzuseră niciodată o piesă de teatru, nu mai văzuseră niciodată o boxă de asemenea dimensiuni, încât experienţa era una extraordinară.
Am fost atât de emoţionată de această imagine, încât cu greu mi-am stăpânit lacrimile.
M-am gândit atunci că cei mai mulţi dintre cei cu care soarta a fost generoasă sunt prea ocupaţi cu diverse lucruri aparent importante, încât uită să fie recunoscători şi să aprecieze ceea ce au. Şi chiar cred că la finalul fiecărei zile, după ultima privire pe Facebook şi înainte să închidem ochii, ar trebui să trecem în revistă lucrurile pentru care suntem recunoscători şi cu siguranţă ne vom simţi mai bine. Să fiţi sănătoşi! (sursa facebook G. Stefan)
