Connect with us

Hi, what are you looking for?

Film

Simona Halep: A fost brutală viaţa în ultimul an. Nu am făcut nimic necinstit, am respectat tenisul, a fost prioritatea vieţii mele

twitter wimbledon


Simona Halep a declarat, într-un interviu pentru Eurosport, că este o lovitură pentru ea faptul că nu mai este în Top 1000 WTA, subliniind că a muncit 2 de ani pentru acest lucru. Jucătoarea din Constanţa spune că a trăit un an brutal, de la suspendarea provizorie din octombrie 2022.

”Mulţumesc familiei şi mai ales fanilor, care m-au copleşit cu bunătatea lor şi am avut parte de susţinere necondiţionată. Am oferit tenisului viaţa mea şi am respectat regulile sută la sută. Eu sunt liniştită, pentru că sunt nevinovată şi nu am luat nimic intenţionat. Aşteptarea a fost un calvar, cred că atunci când există incertitudine e greu să trăieşti. Am avut speranţe de la o audiere la alta. Au fost multe suişuri şi coborâşuri, dar cred că am gestionat destul de bine. Imaginea mea în sufletul meu este curată. Nu am făcut nimic necinstit, am respectat tenisul, de la muncă, de la tot ce ţine de el, a fost priroritatea vieţii mele, nu am făcut nimic interzis. Prin februarie 2022 am crezut că nu mi am putere să continui, m-am gândit serios să renunţ, eram saturată, dar ducându-mă la aademie, am văzut acei copii şi am simţit că vreau să joc din nou. Patrick (n.r – Mouratoglou) mi-a dat încredere în mine, este un antrenor extraordinar. Darren (n.r. – Cahill) este un om deosebit, a fost permanent alături de mine, a venit şi în România să mă susţină. Contează mental, cred, mai mult, şi emoţional. Faptul că nu mai exist în clasament este o mare lovitură! Am muncit 20 de ani ca să construiesc acest clasament, an de an, fără pauză. A fost uzură foarte mare emoţională şi mentală. Nu regret însă nimic, pentru că am iubit ce am făcut şi nu am privit tenisul ca pe un sacrificiu. Am privit ca pe o pasiune, o plăcere, am dat totul cu mare uşurinţă. Va fi ceva nou, ceva dureros, în schimb, faptul că am o şansă, eu chiar cred că am o şansă să mă reîntorc pe teren, îmi dă o stare de bine şi nu mi-e teamă de nimic”, a spus Simona Halep, pentru Eurosport.

Simona Halep a mai spus că ia în calcul retragerea.

”O să revin pe teren pentru că îmi place foarte mult să joc tenis în continuare şi am o motivaţie interioară. Acolo îmi e locul şi cred că trebuie să mă opresc atunci când eu vreau, nu în alte situaţii. Cred că o să fie un moment greu retragerea din tenis şi vreau să fie aşa cum simt eu. Privesc viaţa altfel, a fost brutală viaţa anul acesta, dar ceea ce nu te doboară te face mai puternic. Consider că sunt mai puternică emoţional, mult mai stăpână pe ceea ce ţine de tot ce e în jurul meu. Mi-am dat seama ce fel sunt unii oameni, ce fel e lumea şi cred că mai am de învăţat din această experienţă neplăcută. Dar cred că am învăţat destul şi sunt liniştită că pot face mai multe schimbări şi să trăiesc mai bine”, a transmis Simona Halep.

Halep nu a mai jucat de un an, de când a fost testată pozitiv cu roxadustat. Ea aşteaptă în continuare o decizie a forurilor internaţionale din tenis privind situaţia sa.

 

 

viewscnt

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemanatoare

Film

Jucătorul de golf Rory McIlroy şi boxerul Anthony Joshua se numără printre sportivii care s-au alăturat unui grup care a investit în echipa de...

Film

Homepage » Monden » Showbiz intern »Rania, fiica lui Florin Salam și a Roxanei Dobre, a împlinit astăzi 7 ani. Ce cadou i-a oferit...

Film

Echipa de baschet masculin SCM Timişoara a învins miercuri, pe teren propriu, formaţia croată KK Dubrava, scor 87-69 (46-33), în primul meci din grupa...

Film

Jucătoarea română de tenis Patricia Ţig a fost învinsă miercuri seara de Ekaterina Makarova şi a fost eliminată din turneul WTA 250 Transylvania Open....

Articole recomandate

Sport

MotoGP va reveni în Brazilia în 2026, după ce s-a ajuns la un acord pe cinci ani cu circuitul Ayrton Senna din Goiania, informează...

Sport

Campioana CSM Constanţa a fost învinsă joi, pe teren propriu, de formaţia Villeneuve D’Asco LM, scor 88-69 (52-35), în manşa tur din faza play-off...

Muzica

Casa manelistului Florin Salam a fost jefuită. Din primele informații, i-au dispărut din casă genți și bijuterii în valoare de zeci de mii de...

Sport

Vicecampioana CSM Oradea a fost învinsă joi, în deplasare, scor 73-68 (40-31), de formaţia PAOK Salonic, în al doilea meci din grupa M, faza...