Connect with us

Hi, what are you looking for?

Sport

Sfatul lui Sami Khedira pentru Vinicius: Să-şi schimbe comportamentul în teren

twitter sami khedira


Sami Khedira, fostul mijlocaş de la Real Madrid care a câştigat Cupa Mondială cu Germania în 2014, consideră că Vinicius Jr trebuie să îşi schimbe comportamentul faţă de adversari şi arbitri dacă vrea să se ridice la nivelul celor mai mari jucători din istorie.

Sami Khedira a evoluat la Real cinci sezoane între 2020 şi 2015. Şi la aproape zece ani de la plecarea sa, fostul mijlocaş (care s-a retras în 2021 după o ultimă perioadă la Hertha Berlin) continuă să urmărească îndeaproape evoluţia Realului.

La fel ca toată lumea, el a urmărit dezbaterile aprinse din jurul Balonului de Aur. Dar, spre deosebire de clubul merengue, germanul de 37 de ani nu este ofensat de încoronarea lui Rodri.

„Am fost mijlocaş şi îmi place fotbalul lui Rodri”, a spus campionul mondial din 2014 pentru Marca. „Când vezi cum este City astăzi fără el, realizezi cât de important este. La ultimul Euro, am fost la patru meciuri pe stadion şi mi-am dat seama cum gestionează el totul cu Spania. El îi face pe toţi ceilalţi jucători să joace pe teren. Este incredibil”.

În ciuda admiraţiei sale pentru Rodri, Sami Khedira este, de asemenea, fermecat de talentul lui Vinicius Jr, dar nu totul despre aripa braziliană a lui Real Madrid îl atrage. „Vinicius merită şi el Balonul de Aur. El schimbă meciurile. Când Madridul nu ştie ce să facă, îi dă mingea lui Vinicius şi el rezolvă problema. Dar trebuie să adaug un lucru despre atitudinea lui: de multe ori pare furios”, a remarcat jucătorul cu 77 de selecţii (7 goluri) pentru Nationalmanschaft.

„Cristiano era un pic aşa când era tânăr, dar s-a schimbat repede. Dacă Vinicius vrea să ajungă ca Messi, Zidane, Cristiano, Xavi, trebuie să fie un pic mai respectuos cu adversarii şi cu arbitrii. Trebuie să schimbe asta. Dar când vine vorba de fotbal, el este numărul unu, desigur. Nu sunt un mare fan al premiilor individuale, dar mi se pare că Rodri şi Vini au fost cei mai buni în acest an. Dacă Vini se schimbă puţin şi devine mai mult un gentleman şi mai mult un lider, va câştiga trei sau patru premii Balonul de Aur”, a adăugat Khedira.

viewscnt

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recomandate

Informatica

Introducere În era digitală, datele au devenit un bun valoros. Capacitatea de a transforma datele brute în informații relevante și utile este esențială pentru...

Geografie

Introducere Conservarea biodiversității este o problemă crucială în contextul schimbărilor climatice și al dezvolării rapide a activităților umane. Zonele de protecție a mediului joacă...

Limba si literatura romana

Introducere Tema analizei este centrată pe romanul „Ion” de Liviu Rebreanu, considerat una dintre cele mai reprezentative lucrări ale literaturii române. Publicat în 1920,...

Sanatate

Ovăzul este un aliment care a câștigat popularitate de-a lungul timpului datorită beneficiilor sale pentru sănătate și versatilității în bucătărie. Fie că îl consumați...