Connect with us

Hi, what are you looking for?

Sport

Scandalul pariurilor ilegale: FIGC anunţă că internaţionalul italian Sandro Tonali a fost suspendat zece luni

tonali


Internaţionalul italian Sandro Tonali, legitimat la Newcastle, a fost suspendat zece luni pentru că a pariat pe platforme ilegale pe meciuri de fotbal, inclusiv pe cele ale AC Milan, clubul său din 2020 până în 2023, a anunţat joi Federaţia Italiană de Fotbal (FIGC).


Tonali, care vara trecută a devenit cel mai scump jucător italian din istorie când a fost transferat la Newcastle pentru 64 de milioane de euro, este al doilea jucător sancţionat în legătură cu cazul pariurilor sportive, după mijlocaşul Nicolo Fagioli, de la Juventus, care a fost suspendat şapte luni.

„Sancţiunea impusă lui Tonali este de 18 luni: zece luni de suspendare şi opt luni de probaţiune”, a precizat FIGC pentru AFP.

Tonali, care a fost selecţionat de 15 ori de naţionala Italiei, nu va mai juca până în sezonul 2024-25 şi va rata Euro-2024 dacă Italia se va califica.

Sancţiunea include obligaţia de a urma un tratament pentru a pune capăt dependenţei sale de jocurile de noroc şi de a participa la „cel puţin 16 întâlniri” în care va trebui să avertizeze tinerii jucători asupra pericolelor pariurilor sportive, a precizat FIGC pentru AFP.

Tonali risca o suspendare de trei ani pentru încălcarea articolului 24 din codul de justiţie sportivă al FIGC, care interzice jucătorilor profesionişti să parieze pe fotbal.

 

viewscnt

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recomandate

Cultura

Activitățile ilegale, denumite adesea „illicit”, au un impact semnificativ asupra societății moderne. Din contrabanda cu droguri și arme până la fraude financiare și traficul...

Sport

Un membru al familiei atacantului echipei Real Madrid, Endrick, a fost ucis în ziua de Crăciun într-un bar din apropiere de Brasilia. Endrick şi...

Sport

Într-o tragedie teribilă, un avion de pasageri a fost doborât de o forță externă, iar rușii au recunoscut că erau în zona respectivă atunci...

Sport

Crăciunul a venit anul acesta cu un anunţ foarte special din partea fostului lider WTA Ashleigh Barty: tripla campioană de Grand Slam şi soţul...