Connect with us

Hi, what are you looking for?

Sport

Săpunaru şi-a prelungit contractul cu FC Rapid

facebook fc rapid 1923


Cristian Săpunaru, căpitanul Rapidului, şi-a prelungit contractul pe încă un sezon, urmând a juca pentru gruparea bucureşteană cel puţin până în vara anului 2024.


În vârstă de 39 de ani, Cristian Săpunaru este jucătorul cu cele mai multe meciuri în tricoul Rapidului, 164, reuşind să înscrie 14 goluri.

Sunt foarte fericit că voi mai juca încă un an în tricoul Rapidului, clubul pe care îl iubesc, şi mai ales în faţa celor mai frumoşi suporteri din România. Sper ca împreună să ducem Rapidul în fruntea fotbalului românesc, acolo unde îi este locul”, a declarat el, potrivit fcrapid.ro.

Crescut în galerie, Săpunaru a venit la Rapid de la FC Naţional în 2006 şi a debutat într-o partidă cu Sliema Wanderers, din preliminariile Cupei UEFA, câştigată cu 5-0. După două sezoane în Giuleşti, fundaşul a fost transferat la FC Porto, cu care a câştigat Liga Europa, de trei ori titlul de campion al Portugaliei, două Cupe şi patru Supercupe ale Portugaliei.

A urmat transferul în Spania, unde a evoluat în LaLiga pentru Elche şi Real Zaragoza, apoi s-a întors în ţară, unde a jucat o finală de Cupa României cu Astra Giurgiu, după un sezon la Pandurii Târgu Jiu.

După o aventură în Turcia, la Kayserispor şi Denizlispor, Săpunaru a revenit la Rapid, în vara anului 2021.

în acest sezon, a evoluat în 37 de meciuri, înscriind 3 goluri şi oferind 2 pase de gol.

viewscnt

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recomandate

Tehnologie

Instagram a devenit o platformă extrem de populară, unde utilizatorii își împărtășesc cele mai frumoase momente din viața lor prin imagini și videoclipuri. Cu...

Tehnologie

Descarcarea filmelor a devenit o activitate foarte populară în zilele noastre. Cu atâtea opțiuni disponibile, găsirea unei modalități sigure și eficiente de a descărca...

Informatica

Introducere În era digitală, dezvoltarea web a devenit un domeniu de importanță crucială în informatică și tehnologie. Web-ul reprezintă o platformă vitală pentru comunicații,...

Fizica

Introducere Fibrele optice reprezintă o revoluție în domeniul comunicațiilor, având un impact semnificativ asupra modului în care transmițăm informația. Importanța acestui subiect se concretizează...