Jocurile Paralimpice de la Paris s-au încheiat, duminică seară, cu o ceremonie de închidere de mai bine de două ore pe Stade de France.
Dacă la ceremonia de deschidere portdrapelul României a fost Camelia Ciripan, la închidere purtător de drapel a fost Alexandru Bologa. Ambii au obţinut medalii la Paris.
Camelia Ciripan a câştigat bronzul la para-tenis de masă, iar Alexandru Bologa a obţinut aurul paralimpic, la para-judo, categoria -73 kg.
În această ediţie paralimpică s-au aliniat la start peste 4.400 de sportivi, România fiind reprezentată de şase sportivi ce au concurat la trei discipline:
Para Judo: Alexandru Bologa şi Daniel Vargoczki
Para Ciclism/ Eduard Novak şi Theodor Matican
Para Tenis de masă: Camelia Ciripan şi Bobi Simion.
Cu cele două medalii, aurul de la para-judo şi bronzul de la para-tenis de masă, România a încheiat competiţia pe locul 61 în clasamentul pe naţiuni. Pe primul loc a terminat China, cu 94 de medalii de aur, 76 de argint şi 50 de bronz.
Sportivii tricolori revin în ţară luni, la ora 15.50, însoţiţi de delegaţia formată din Ciprian Anton – şef delegaţie, precum şi cu echipa tehnică care a sprijinit sportivii în această competiţie: Gergely Tamaş – antrenor principal para judo, Matican Sorin – antrenor para ciclism, Gheorghe Alexandru Bogdan – antrenor principal para tenis de masă, Gergely Gabor Csaba – sparing partner, Mureşan Narcis-Ovidiu – fizioterapeut, Rusu Mihail –mecanic para ciclism.
–