Connect with us

Hi, what are you looking for?

Sport

S-a încheiat Adunarea Generală a EOC, eveniment care a fost găzduit de Palatul Parlamentului. Oraşul Istanbul a fost confirmat ca gazdă a Jocurilor Europene din 2027

ad gen eoc fb cosr


Cea de-a 53-a sesiune a Adunării Generale a Asociaţiei Comitetelor Olimpice Europene (EOC) s-a încheiat, vineri, la Palatul Parlamentului, informează COSR. În cea de-a doua zi a reuniunii, Spyros Capralos, preşedintele EOC, a declarat închisă Adunarea şi a mulţumit pentru “organizarea excelentă”.

„Ne-am bucurat de două zile memorabile în magnificul Palat al Parlamentului din frumosul oraş Bucureşti şi de ospitalitate caldă a românilor pe tot parcursul şederii noastre”, a spus Capralos. ”Preşedintele Covaliu, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi toţi cei care s-au implicat în realizarea Adunării Generale au contribuit ca această întâlnire să fie un mare succes. Avem posibilitatea de a consolida locul Europei în centrul sportului global şi de a inspira continentul nostru să se implice în sport şi să ducă un stil de viaţă sănătos”, a adăugat preşedintele EOC

Au fost anunţate noile gazde ale întrecerilor continentale până în 2027, oraşul Istanbul fiind confirmat ca gazdă a Jocurilor Europene din 2027. Candidatura oraşului pentru cea de-a patra ediţie a Jocurilor Europene a fost aprobată în unanimitate, în urma unei prezentări ample a oraşului şi a discursurilor primarului Istanbulului Ekrem İmamoğlu şi a secretarului general al Comitetului Olimpic Turc (TOC) Neşe Gündoğan.

Evenimente

12 iunie – Maratonul Energiei. Parteneri: ACUE, Hidroelectrica
13 iunie – Eveniment Profit: Piața de Capital.forum – Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Depozitarul Central, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast
17 iunie – Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Imobiliare.ro, Nordis, Meta Estate

Solicitarea de ratificare a preşedintelui Spyros Capralos a fost primită cu ovaţii în picioare la Bucureşti.

Au fost confirmate, de asemenea, gazdele Festivalurilor Olimpice ale Tineretului European (FOTE) din 2027: Braşov, pentru ediţia de iarnă şi Lignano Sabbiadoro (Italia) pentru ediţia de vară, ambele oraşe fiind pentru a doua oară gazde ale Festivalului.

Reprezentanţii Comitetelor de organizare ale FOTE de iarnă Bakuriani 2025 (Georgia), şi cei ai FOTE de vară Skopje 2025 (Macedonia de Nord) au prezentat stadiul în care se află pregătirile pentru importantele competiţii pe care le vor organiza.

Premiile EOC Olmpyc Laurel au fost decernate Giannei Angelopoulos-Daskalaki, din Grecia, lui Tone Jagodic din Slovenia, Oleg Volkov, din Ucraina şi lui Mimi Vurdelja, din Croaţia.

După introducerea Agendei Olimpice AI (Artificial Intelligence) de Comitetul Internaţional Olimpic, în aprilie, Adunarea Generală a EOC s-a concentrat asupra modului în care AI poate aduce beneficii sportului, Victoria Cabezas, membru al Comitetului Executiv al EOC (ExCo) şi preşedinte al Comisiei Digital şi Tehnologie coordonând discuţiile.

„AI este setat să transforme lumea sportului în următorul deceniu şi este vital ca EOC să fie în fruntea inovaţiei şi să poată ajuta membrii noştri să înţeleagă beneficiile şi dificultăţile generate de dezvoltarea tehnologiei. Pe lângă imaginile colorate incredibile ale Jocurilor Olimpice de la Paris 1924 pe care ne-au fost prezentate la Bucureşti, a fost educativ pentru CNO să audă despre cum îi poate ajuta cu probleme medicale, proceduri anti-doping, analiza performanţei şi implicarea fanilor printre alte domenii”, a spus Victoria Cabezas.

La finalul Adunării Generale, voluntarii au fost invitaţi pe scenă şi felicitaţi de preşedintele COSR Mihai Covaliu şi de membri ai Adunării Generale.

Oraşul german Frankfurt va găzdui următoarea Adunarea Generală a EOC, a 54-a.

 

viewscnt

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemanatoare

Sport

Spaniolul Carlos Alcaraz, locul 3 ATP, a câştigat, duminică, pentru al doilea an consecutiv turneul de grand slam de la Wimbledon, învingându-l în finală...

Sport

Ianis Hagi, care s-a căsătorit religios cu Elena şi are în această seară petrecerea de nuntă, a glumit atunci când a vorbi despre finala...

Sport

Carlos Alcaraz, campion la Wimbledon şi în acest an, a declarat că el şi-a făcut datoria, iar acum va urmări finala Campionatului European de...

Sport

Liderul clasamentului general al Turului Franţei, Tadej Pogacar, şi-a scos în evidenţă calităţile de căţărător în Pirinei, câştigând etapa a 15-a, duminică, o cursă...

Sport

Formaţia CFR Cluj a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-2, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a Superligii, în care...

Articole recomandate

Sport

Novak DjokovicI a intrat duminică pe terenul central pentru a-l înfrunta pe Carlos Alcaraz în finală la Wimbledon, cu scopul de a câştiga al...

Sport

Anul acesta, tradiţionala paradă militară de ziua naţională a Franţei, sărbătorită la 14 iulie, nu va avea loc pe celebrul bulevard Champs-Élysées, ci pe...

Sport

Jucătorul Ianis Hagi se căsătoreşte religios, duminică, cu Elena Tănase. Peste 500 de invitaţi aşteptaţi la nunta care are loc în ziua finalei de...

Sport

Forul european de volei (CEV) a anunţat echipele participante în sezonul 2024-2025 al cupelor europene, după încheierea înscrierilor. România va fi reprezentată de 10...