Connect with us

Hi, what are you looking for?

Sport

Rugby: Cu patru luni înainte de Cupa Mondială, preşedintele federaţiei australiene a demisionat. Care este motivul

fb romanian rugby federation


Preşedintele Federaţiei de Rugby din Australia, Andy Marinos, şi-a anunţat, luni, demisia cu patru luni înainte de Cupa Mondială, afirmând că şi-a încheiat misiunea după ce a reuşit o redresare financiară a forului.


„Bazele au fost puse, iar compania este acum bine pregătită pentru a face faţă pieţei de investiţii private, aşa că este momentul potrivit pentru mine să plec”, a declarat Marinos într-un comunicat, conform AFP.

La fel ca şi forul din Noua Zeelandă, Federaţia australiană încearcă să injecteze fonduri private în rugby.

„Ceea ce este important este că voi pleca ştiind că Rugby Australia se află într-o poziţie mai puternică decât atunci când am venit şi că voi fi mândru de ceea ce s-a realizat în timpul mandatului meu”, a declarat el.

Marinos, în vârstă de 50 de ani, a preluat şefia Rugby Australia la sfârşitul anului 2020, după cinci ani la conducerea consorţiului Sanzaar, care include principalele federaţii din emisfera sudică.

Plecarea sa vine la o săptămână după ce Rugby Australia a anunţat că va reveni pe profit pentru prima dată în ultimii patru ani. Marinos este considerat principalul artizan al redresării unei federaţii care anterior avea probleme financiare.

Potrivit presei australiene, fostul component al Wallabies, Phil Waugh, este favorit pentru a-i succeda lui Marinos, care va rămâne în funcţie până la jumătatea lunii iunie.

viewscnt

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recomandate

Fizica

Introducere Refracția este un fenomen optic esențial în înțelegerea comportamentului luminii și a interacțiunii acesteia cu diferite medii. Importanța acestui subiect se evidențiază atât...

Sanatate

Avocado, acest fruct cremos și delicios, a câștigat popularitate în rândul celor care doresc să adopte o viață sănătoasă și echilibrată. Nu doar că...

Fizica

Introducere Magnetismul, o dintre cele patru forțe fundamentale ale naturii, joacă un rol crucial în înțelegerea fenomenelor fizice și în dezvoltarea tehnologiilor moderne. De...

Fizica

Introducere Într-o lume în care tehnologia și știința joacă un rol crucial în modelarea vieților noastre, conceptul de voltaj devine fundamental. Voltajul, sau diferența...