Tehnicianul Wayne Rooney a respins o ofertă din prima ligă saudită înainte de a semna cu Birmingham City, relatează Reuters.
Fostul internaţional englez, care a antrenat anterior DC United şi Derby County, a semnat miercuri cu Birmingham City club din liga a doua engleză.
Directorul executiv al clubului Birmingham, Garry Cook, a declarat că a încercat să îl ducă pe Rooney în Arabia Saudită atunci când el era CEO în Saudi Pro League.
“Am discutat despre Arabia Saudită. Nu s-ar fi întâmplat aşa ceva”, a spus Cook într-o conferinţă de presă.
O mutare în Arabia Saudită ar fi făcut ca Rooney să urmeze exemplul fostului său coleg Steven Gerrard care antrenează AL-Ettifaq din luna iulie.
Rooney a declarat că decizia sa nu a reprezentat o lipsă de respect faţă de antrenorii care au ales Arabia Saudită. “Am simţit că pentru mine calea este alta. În primul rând este minunat să mă întorc în fotbalul englez. Este ceea ce ne-am dorit mereu. Am avut oportunităţi în ultima perioadă şi de la alte cluburi, dar de când am început discuţiile cu Birminham a fost o decizie uşoară”, a afirmat el.
–