Rezumat:
După doi ani de creșteri constante și semnificative, finalul lunii februarie 2022 aduce o dinamică mult temperată a achizițiilor online, arată datele unui studiu.
Potrivit datelor analizate la nivelul magazinelor online găzduite de platforma MerchantPro, începutul de an a fost unul puternic pentru online-ul românesc ce dă semne clare de maturizare în contextul pandemiei, cu creșteri de până la 30% în numărul și valoarea comenzilor.
La nivelul lunii februarie, primele trei săptămâni ale lunii arătau o dinamică similară cu cea din ianuarie, cu +27% în numărul comenzilor online față de perioada similară din 2021.
Trendul de creștere a fost întrerupt brusc în ultima săptămână din februarie, când s-au înregistrat cu doar 4% mai multe comenzi față de săptămâna similară din anul 2021.
„Românii privesc cu precauție aceste evenimente”
Iar dacă în 2021 în perioada 14 – 21 februarie versus 22-28 februarie se plasau un număr similar de comenzi, anul acesta ultima săptămână a adus o scădere cu 20% a numărului acestora comparativ cu săptămâna precedentă din februarie.
„Februarie este natural o lună de creștere, mai ales pe segmente tradițional dinamice, cum sunt fashion, beauty, bijuterii, având în vedere perioada 14/24 februarie și începutul lunii martie. Scăderea înregistrată la finalul lunii nu a fost anticipată și o punem pe seama evenimentelor recente de la graniță. Românii privesc cu precauție aceste evenimente și preferă să fie temperați în achiziții, iar acest lucru se poate observa mai ales analizând verticalele-vedetă din această perioadă”, a precizat Arthur Rădulescu, CEO și fondator al platformei.
Reprezentanții platformei susțin că reducerea cu 20% a numărului comenzilor în perioada 22-28 februarie ar trebui pusă în primul rând pe fondul scăderii traficului înregistrat la nivelul magazinelor de pe platformă. În intervalul 24-28 februarie, acesta a scăzut cu 23%.
Efectul conflictului de la graniță asupra pieței online locale
„Deși erau așteptate creșteri mai temperate ale achizițiilor online comparativ cu cele înregistrate anul trecut, pe fondul maturizării comerțului online, începutul de an a continuat pe un trend puternic ascendent, cu creșteri de 20-40% față de 2021. Acum însă traversăm din nou o perioadă dificilă, cu provocări, cu impact imediat asupra disponibilității oamenilor de a face achiziții. Evoluția vânzărilor din următoarele săptămâni va genera probabil suficiente date astfel încât să putem evalua mai precis efectul conflictului de la graniță asupra pieței online locale. Este însă evident că românii sunt din ce în ce mai atenți în achizițiile făcute online, îndreptându-se spre un comportament de consum eficient și achiziții conștiente, ghidate nu doar de impuls, ci căutând cel mai bun preț, cea mai bună experiență și livrări rapide”, a mai spus Arthur Rădulescu.