Connect with us

Hi, what are you looking for?

Turism

România are 35 de noi staţiuni turistice de interes local. Printre ele este și orașul Caracal

62314728


Lista stațiunilor turistice de interes local s-a îmbogățit cu 35 de localități, din toate colțurile țării, potrivit unei hotărâri de guvern.

Autoritățile de acolo pot accesa mai ușor fonduri pentru investiții și pot spera la mai multe taxe strânse la bugetul local. Cele mai recente stațiuni sunt în zone precum Maramureș, Cluj, Bihor, Gorj, dar și Olt, unde orașul Caracal a dobândit acest titlu. Mai precis doar câteva străzi centrale, pentru că nu au fost incluse și cartierele mărginașe.

De-a lungul timpul, despre Caracal s-au făcut multe glume. Ultima „ispravă” este aceea că o parte din oraș a devenit stațiune. Oltenii se gândesc deja ce să le arate turiștilor.

În Caracal sunt însă locuri care te fac cel puțin să zâmbești. De pildă, cele trei ceasuri din oraș care au încrustată cifra patru într-un mod atipic.

„Este un capital neexploatat. În Grecia se arată o piatră și toată lumea se minunează. Noi le avem aici, doar să le punem în valoare”, spune Ion Doldurea, primarul din Caracal.

Și două comune din Bihor, aflate pe Defileul Crișului Repede – o zonă foarte pitorească, unde ajung zeci de mii de turiști – sunt de anul acesta stațiuni de interes local.

În unele localități devenite deja stațiuni, efectele încep să se vadă. Acum cinci ani, Polovragi și Baia de Fier din Gorj au câștigat acest statut și – de atunci -au reușit să atragă mai mulți investitori.

Stațiunile de interes local au acces la fonduri destinate turismului. Cu o infrastructură îmbunătățită, apar mai multe unități de cazare și implicit, mai mulți oaspeţi. Primăriile strâng mai multe taxe, iar localnicii își pot dezvolta mici afaceri.

În România sunt atestate 54 de stațiuni turistice de interes național și 147 de interes local.

Localitățile care au primit statut de stațiuni turistice de interes local

comuna Barcani, județul Covasna;
comuna Beliș, județul Cluj;
orașul Bicaz, județul Neamț;
zona turistică a comunei Bratca, județul Bihor;
zona turistică Budureasa-Padiș a comunei Budureasa, județul Bihor;
zona turistică a municipiului Caracal, județul Olt;
comuna Ciocănești, județul Suceava;
comuna Ciumani, județul Harghita;
zona turistică a orașului Comănești, județul Bacău;
comuna Coșna, județul Suceava;
zona turistică Cugir-Șureanu a orașului Cugir, județul Alba;
orașul Dărmănești, județul Bacău;
comuna Deda, județul Mureș;
zona turistică a municipiului Făgăraș, județul Brașov;
zona turistică a municipiului Fălticeni, județul Suceava;
orașul Ineu, județul Arad;
zona turistică a comunei Lupeni, județul Harghita;
comuna Măguri – Răcătău, județul Cluj;
comuna Mănăstirea Humorului, județul Suceava;
comuna Mărgău, județul Cluj;
comuna Ozun, județul Covasna;
zona turistică a comunei Pietroasa, județul Bihor;
zona turistică Valea Drăganului a comunei Poieni, județul Cluj;
comuna Runcu, județul Gorj;
comuna Săcuieu, județul Cluj;
comuna Sălașu de Sus, județul Hunedoara;
orașul Săliștea de Sus, județul Maramureș;
zona turistică a orașului Siret, județul Suceava;
comuna Sugag, județul Alba;
zona turistică a comunei Șuncuiuș, județul Bihor;
zona turistică a municipiului Târgu Secuiesc, județul Covasna;
zona turistică a comunei Vânători-Neamț, județul Neamț;
comuna Vaideeni, județul Vâlcea;
zona turistică a municipiului Vulcan, județul Hunedoara;
comuna Vidra, județul Alba.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemanatoare

Turism

Nu mai aveti idei de vacanta? Atunci programati-va un concediu in Belgia, mai precis la Mechelen! Acolo a fost inaugurat luni, un hotel de...

Turism

26-05-2023 | 21:03 TikTok/jessiehutch12 Un loc mai puțin cunoscut în rândul pasionaților de călătorii este satul plutitor din Canada. Vizitatorii pot ajunge acolo cu...

Turism

Tocmai pentru că este printre cele mai frumoase zone din țară, nu este de mirare că mulți turiști români și străini vin aici indiferent...

Sport

O Românie fără fum – Campania Națională de Prevenire și Control al Fumatului a fost lansată în anul 2013, de către Ministerul Sănătății din...

Turism

Județul are 3 municipii, 4 orașe și 59 de comune. Chiar dacă nu este unul dintre cele mai vizitate județe din România, Ialomița are...

Articole recomandate