Perechea Gabriela Ruse/Marta Kostiuk (România/Ucraina), cap de serie numărul 13, s-a calificat, joi, în turul doi al probei de dublu din cadrul turneului de la Roland-Garros.
Românca şi colega sa au învins în primul tur echipa Anna Blinkova/Varvara Gracheva (Rusia), scor 6-3, 3-6, 6-2, într-o oră şi 57 de minute.
În runda următoare, Ruse şi Kostiuk vor întâlni perechea Kirsten Flipkens/Shelby Rogers (Belgia/SUA).
Tot joi, perechea Irina Begu/Anhelina Kalinina (România/Ucraina) a pierdut confruntarea din primul tur cu echipa Ingrid Martins/Irina Şimanovici (Brazilia/Belarus), scor 2-6, 4-6, într-o oră şi 22 de minute.
Premiul pentru participarea în turul doi este de 27.000 de euro. Perechile eliminate în primul tur primesc 17.000 de euro.
–