Connect with us

Hi, what are you looking for?

Sport

Răzvan Burleanu: Niciodată nu vom susţine aducerea unor arbitri străini în România

razvan burleanu frf


Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că forul pe care îl conduce nu va susţine aducerea unor arbitri străini la meciuri din campionatul românesc.

„În primul rând, trebuie să ne uităm la dezvoltarea arbitrajului în ultimii ani în România. Arbitrajul în România s-a poziţionat la un nivel extrem de înalt şi a fost foarte apreciat la nivel internaţional. În Europa vedem delegările brigăzilor de arbitri români în toate competiţiile posibile, iar ultima finală de Europa League a fost arbitrată de o brigadă din România. În afara ţării nu facem faţă solicitărilor din partea federaţiilor cu care avem relaţii foarte apropiate – Arabia Saudită, Qatar, Emiratele Arabe Unite, care ne solicită arbitri români. Prin urmare, noi, ca şi federaţie, niciodată nu vom susţine aducerea unor arbitri străini în România. Credem că am reuşit să ne întărim credibilitatea în arbitrajul românesc, dar şi integritatea arbitrilor români. Dacă cineva din fenomenul fotbalistic sau din afara comunităţii fotbalistice are vreo informaţii în ceea ce priveşte integritatea arbitrilor, departamentul nostru de integritate e super activ şi permanent s-a implicat în diferite cazuri.Totodată, pot să-i asigur pe toţi participanţii din fenomenul fotbalistic că un club nu va mai putea avea niciodată vreo influenţă pe arbitraj în România”, a declarat Burleanu, după şedinţa Comitetului Executiv al FRF.

De asemenea, Burleanu le-a răspuns lui Gigi Becali şi Adrian Mititelu, care au cerut dizolvarea Federaţiei Române de Fotbal. 

Evenimente

30 septembrie – Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură – Ediția a V-a – Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed, eMAG
7 octombrie – Eveniment Profit Energy.forum – Ediția a VIII-a. Parteneri: ACUE, Electrica Furnizare, Raiffeisen Bank, Transgaz
5 noiembrie – Gala Profit – Povești cu Profit… Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris

”Domnul Becali ar trebui să-şi cântărească foarte bine declaraţiile fiindcă orice situaţie de incertitudine la nivelul FRF afectează participarea cluburilor în Europa (n.r. FCSB). Dacă s-ar gândi la această perspectivă, atunci nu ar mai susţine acest lucru.  Domnul Mititelu are un singur interes, acela de a pune mâna pe vreo 100-200 de milioane de euro, în urma unui proces penal foarte vechi, de mai bine de 15 ani, pe care l-a pierdut şi de care încearcă să se agaţe. În ceea ce priveşte situaţiile cu AMFB şi FRF, acestea nu sunt similare, sunt total diferite. În 2021 s-a solicitat dizolvarea FRF într-un proces care a fost închis, care a fost câştigat de FRF. Asta înseamnă că avem o autoritate de lucru, astfel că FRF nu este şi nu va fi în acest risc de dizolvare. FRF permanent a acţionat în deplină legalitate”, a afirmat Burleanu.

 

viewscnt

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recomandate

Fizica

Introducere Termodinamica este ramura fizicii care studiază relațiile dintre căldură, energie și muncă. Aceasta joacă un rol esențial în înțelegerea fenomenelor naturale și a...

Religie

Introducere Conceptul de iad a suscitat interes și dezbateri de-a lungul istoriei, având o importanță deosebită în cadrul diferitelor religii și învățături spirituale. Iadul...

Limba si literatura romana

Introducere Analiza stilistică ocupă un loc central în studiul literaturii contemporane, având un impact semnificativ asupra înțelegerii profunde a operei literare. În contextul literaturii...

Informatica

Introducere Semnificația temei alese Django este un cadru de dezvoltare web scris în Python, care permite dezvoltatorilor să construiască aplicații web rapide și eficiente....