Connect with us

Hi, what are you looking for?

Sport

Primarul din Deva, Florin Oancea, scrisoare deschisă către Federaţia Română de Gimnastică şi ministrul Sportului: Gina Gogean să revină urgent în sala de gimnastică de la poalele Cetăţii, acolo unde îi este locul

b80425b6 c3e1 4c5b 99b7 d892caf14acb


Primarul municipiului Deva, Florin Oancea, a cerut, într-o scrisoare deschisă aderată Federaţiei Române de Gimnastică şi ministrului Sportului Eduard Novak, să se implice în scandalul izbucnit la lotul naţional de senioare în gimnastică, după demisia antrenoarei Gina Gogean. Oancea cere ca fosta mare campioană, acum antrenor, să revină urgent în sala de sport de la Deva.


”Am aflat cu stupoare decizia multiplei campioane olimpice Gina Gogean, antrenoare la lotul naţional de gimnastică aflat în pregătire la Deva, de a se retrage din calitatea pe care a avut-o în colectivul tehnic. Decizia vine, aşa cum chiar Gina Gogean a declarat, ca urmare a tracasărilor şi a umilinţelor pe care fosta mare campioană le-a suferit în ultimele luni, de când coordonarea lotului a fost preluată de un antrenor venit din Olanda. Fiind un iubitor al gimnasticii, cunosc în amănunt eforturile pe care fosta mare gimnastă Gina Gogean le-a făcut pentru a aduce României medalii de la marile competiţii internaţionale. Cunosc şi faptul că, în ultimii ani, domnia sa, împreună cu colegii din echipa tehnică, a adus, cu gimnastele din proiectul “Ţară, ţară, vrem campioane!”, medalii de la Campionate Europene, mondiale şi din alte competiţii importante”, a scris Florin Oancea în scrisoarea sa.

 

Edilul spune că nu poate fi de acord ca un bun antrenor cum este Gina Gogean să nu fie susţinut.

”Nu pot să fiu de acord cu faptul că un bun profesionist, un antrenor care îşi iubeşte meseria, care şi-a sacrificat ani buni pentru a face performanţă şi pentru a le pregăti temeinic pe sportivele din lotul naţional nu este susţinut de către cei care coordonează activitatea din această disciplină olimpică! Ca primar al municipiului Deva, capitala gimnasticii mondiale în ultimii ani şi oraş care a sprijinit necondiţionat activitatea lotului naţional, a gimnastelor şi a antrenorilor, nu pot fi, de asemenea, de acord cu modul în care s-a dorit îndepărtarea antrenorului Gina Gogean. Fosta mare gimnastă, cetăţean al urbei noastre, este un om deosebit, un profesionist respectat şi iubit de toţi cei care o cunosc. Cer conducerii Federaţiei Române de Gimnastică şi Ministrului Sportului, Eduard Novak, să se implice în rezolvarea cât mai rapidă a acestei situaţii şi să acorde sprijinul necesar pentru ca activitatea lotului naţional de senioare de la Deva să continue, iar Gina Gogean să revină urgent în sala de gimnastică de la poalele Cetăţii, acolo unde îi este locul!”, şi-a încheiat Florin Oancea scrisoarea.

 

În urmă cu două zile, Gina Gogean şi-a anunţat, tot printr-o scrisoare, demisia de la lotul naţional de gimnastică.

 

”Nu mi-am închipuit niciodată, după ani de zile petrecuţi în sala de gimnastică, ca sportivă medaliată pentru ROMÂNIA şi ca antrenor de club şi lot naţional, că eu, Gina Gogean,  voi ajunge să trăiesc umilinţa pe care o suport de câteva luni. NICIODATĂ nu mi-am închipuit că GIMNASTICA ROMÂNEASCĂ va fi zguduită din interior de atâta ură şi dezbinată de persoane care au manifestat lipsă de respect faţă de sportul nostru şi faţă de cei care au contribuit la selecţia şi perfecţionarea actualelor gimnaste în lot.  Vreau să citiţi aceste rânduri şi să înţelegeţi că eu nu sunt şi nu voi fi o victimă, eu pot umbla cu capul sus. Gimnastica românească însă are deja de suferit. Cu toată modestia, eu nu sunt un simplu nume, sunt CAMPIONUL care şi-a cântărit mai mult ca oricine vorbele. Da, am câştigat 30 de medalii pentru România, record în gimnastica noastră feminină, dar nu mi-a plăcut să vorbesc decât atunci când am ştiut că am ce spune. Nici ca gimnastă, nici ca antrenor, nu am căutat să mă pun înaintea ECHIPEI. Am fost învăţată să lupt ca să ies cu capul sus din competiţii. De cele mai multe ori, am reuşit. Toată munca mea a avut în spate o echipă”, şi-a început scrisoarea Gina Gogean. 

 

Fosta mare gimnastă scrie că din ianuarie s-a instaurat un alt program de pregătire şi tot de atunci a fost constant jignită.

 

”(…) Din ianuarie 2023, la lot  s-a instaurat un alt program de pregătire. Fără a se consulta sau măcar a discuta programul acesta cu cei pe care Federaţia îi consideră coordonatorii lui, ba mai mult fără a ţine cont de tot ceea ce am construit noi, colectivul tehnic până la momentul lunii decembrie 2022. Am fost izolată şi mi s-a  oprit orice formă de implicare în pregătire. Acest lucru a dus la dezorientarea copiilor şi, mai grav, la manipularea părinţilor.  Eu am fost repartizată să mă ocup în cadrul lotului doar de pregătirea sportivelor la bârnă (şi numai la bârnă) fără a avea dreptul de a mă implica la celelalte aparate. Nu am avut posibilitatea să-mi expun punctul de vedere în ceea ce priveşte pregătirea tehnică cunoscând foarte bine aceste sportive. În ultima perioadă  am fost  permanent jignită profesional de către  multe persoane din gimnastica. Mi s-a spus că exerciţiile mele metodice sau de pregătire fizică nu sunt eficiente, deşi toate aceste exerciţii au fost făcute şi de către alte generaţii de campioane şi le fac şi alţi sportivi din ţări cu rezultate la ora actuală în gimnastică (Statele Unite, Japonia, China, Marea Britanie, etc)”, mai scris Gina Gogean. 

 

Antrenoarea mai spune că a fost acuzată că sabotează activitatea din interior.

 

”În planul de pregătire, predat recent, bârna este singurul aparat la care se consideră că avem şanse de finală mondială cu două sportive. De ce, dacă am lucrat prost, sunt aceste şanse? În permanenţă am fost acuzată că sabotez din interior activitatea pentru că mă consult cu cei doi coordonatori care au iniţiat şi finanţat acest proiect ”Tară, ţară, vrem campioane!”, persoane care ne-au susţinut încă de la începutul proiectului. Considerăm că relaţionarea cu cei doi mari antrenori, d-na Bitang şi dl Bellu, nu poate fi decât benefică gimnasticii româneşti. Eu sunt implicată în acest proiect de 8 ani de zile,  de 5-6 ani lucrez cu aceşti copii şi am contribuit la pregătirea lor şi la rezultatele obţinute.  CUM POT EU SĂ-MI SABOTEZ PROPRIA MUNCĂ DUPĂ ATÂŢIA ANI? Deşi am atras atenţia şi am vorbit respectuos în ultimele luni am fost supusă unui tir de denigrare  incalificabil. Am tăcut şi nu am amplificat această stare dorind să depăşim Campionatele Europene din Antalya”, mai scrie fosta gimnastă. 

 

Gina Gogean mai spune că se va adresa instanţei de judecată deoarece se consideră defăimată. ”Îmi rezerv dreptul de a informa opinia publică despre toate aceste aspecte pe care le consider defăimătoare la adresa mea şi de a acţiona în instanţă persoanele care m-au defăimat şi care au contribuit la îndepărtarea mea de la lot pe alte motive decât cele profesionale. Nu fac aceste demersuri pentru a fi repusă la lot ci pentru a-mi apăra onoarea şi cariera pe care mi le-am construit în gimnastica românească.  Le mulţumesc celor care în această perioadă m-au susţinut prin mesaje, oameni din interiorul gimnasticii şi mulţi fani din ţară şi străinătate.  Fiţi convinşi că nu mă voi lăsa umilită şi nici nu voi accepta să fiu victima invidiei, frustrărilor şi fanteziilor  unor persoane care nu au nicio legătură cu gimnastica românească.  Rămăsesem ”o mână de antrenori în ţară” şi  am fost VÂNDUŢI la cererea unora veniţi de patru luni. Mulţumesc  pentru ”susţinere” FRG!  Aceasta este scrisoarea prin care îmi anunţ RETRAGEREA din poziţia de antrenor de la Lotul National.  Caracaterul şi statutul de CAMPIOANĂ impun verticalitate, profesionalism şi respect pentru gimnastica românească”, şi-a încheiat scrisoarea Gina Gogean.

viewscnt

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemanatoare

Sport

Clubul FC Voluntari şi jucatorul Jesús Fernández au ajuns la un acord în privinţa prelungii contractului. Portarul spaniol, în vârstă de 35 de ani,...

Sport

Gabriela Ruse, locul 168 WTA, a fost eliminată, joi, în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 125 de la La Bisbal D’Emporda...

Sport

Pentru prima dată de când Novak Djokovici a anunţat despărţirea lor, la 27 martie, Goran Ivanisevici a vorbit pentru Sport Klub despre motivele care...

Sport

Rusul Abdulrashid Sadulaev, dublu campion olimpic la lupte libere, a fost exclus din turneul european de calificare pentru JO de la Paris deoarece susţine...

Sport

Comitetul Naţional Paralimpic a anunţat, joi, că primii sportivi români calificaţi la Jocurile Paralimpice de la Paris sunt Alex Bologa şi Bobi Simion. Alex...

Articole recomandate

Sport

Clubul FC Voluntari şi jucatorul Jesús Fernández au ajuns la un acord în privinţa prelungii contractului. Portarul spaniol, în vârstă de 35 de ani,...

Sport

Gabriela Ruse, locul 168 WTA, a fost eliminată, joi, în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 125 de la La Bisbal D’Emporda...

Sport

Pentru prima dată de când Novak Djokovici a anunţat despărţirea lor, la 27 martie, Goran Ivanisevici a vorbit pentru Sport Klub despre motivele care...

Sport

Rusul Abdulrashid Sadulaev, dublu campion olimpic la lupte libere, a fost exclus din turneul european de calificare pentru JO de la Paris deoarece susţine...