Connect with us

Hi, what are you looking for?

Sport

Preşedintele Federaţiei de Fotbal din Africa de Sud a fost arestat

jordaan tw


Preşedintele Federaţiei Sud-Africane de Fotbal (SAFA), Danny Jordaan, a fost arestat miercuri în urma acuzaţiilor că a folosit banii forului în scopuri personale, potrivit presei locale, relatează Reuters.

Jordaan, care a fost o figură marcantă în aducerea Cupei Mondiale din 2010 în Africa de Sud, a încercat marţi să împiedice arestarea sa iminentă, dar Înalta Curte din Johannesburg urmează să audieze cererea sa abia joi.

Arestarea este rezultatul unui raid al poliţiei la birourile SAFA în luna martie, după care purtătorul de cuvânt al poliţiei, Katlego Mogale, a declarat că acuzaţiile sunt că „între 2014 şi 2018, preşedintele SAFA a folosit resursele organizaţiei în beneficiul său personal, inclusiv angajând o companie de securitate privată pentru protecţia sa personală şi o companie de relaţii publice, fără autorizarea consiliului SAFA”.

Jordaan, în vârstă de 73 de ani, şi ceilalţi acuzaţi, directorul financiar al SAFA, Gronie Hluyo, şi omul de afaceri Trevor Neethling, urmează să apară în faţa instanţei miercuri.

 

viewscnt

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recomandate

Geografie

Introducere Într-o lume diversă și dinamică, orașele de vis reprezintă vârful atracției turistice și culturale, fiind repere ale civilizației umane. Acest referat își propune...

Natura

Fulgerul reprezintă una dintre cele mai fascinante și temute manifestări ale naturii. În fiecare fulger zace o poveste, un mister al puterii electrice a...

Cultura

Iarna este un anotimp plin de magie, un moment în care natura pare să înghețe în timp, iar poveștile și tradițiile se împletesc într-un...

Cultura

România este o țară plină de tradiții bogate și povești fascinante care se transmit din generație în generație. Fie că ne referim la mituri...