Connect with us

Hi, what are you looking for?

Sport

Povestea alergătorului de cursă lungă. Viaţa de film a atletei Delvine Meringor, prima sportivă din România calificată la JO. “Am 29 de fraţi”

csasteauaro


CSA Steaua prezintă, vineri, pe site-ul oficial, detalii din viaţa “de film” a atletei Delvine Meringor, povestite chiar de ea şi de antrenorul său, Valentin Anghel. „Când ne atacă, fugim de acasă în satul vecin şi ne întoarcem a doua zi”, spune sportiiva, care menţionează şi că tatăl ei este „bogat, dar doar în neveste”.


Delvine Meringor a alergat recent maratonul de la Barcelona, iar timpul său este al doilea cel mai bun din istorie pentru România: 2 ore 20 de minute 48 de secunde.

În alergare de la şcoală până acasă

E mică, are abia 1,60 metri şi 45 de kilograme. E profilul de maratonist, slab, care nu trebuie să care multe kilograme. Cum a început însă să alerge? ”Din primele zile de şcoală am început să alerg. Casa mea era la peste 5 kilometri, aşa că alergam de acasă la şcoală şi înapoi. Era ca un fel de antrenament. Aproape 10 ani am făcut acest traseu. Plus că mă mai trimitea mama şi la magazinul din satul nostru, alţi kilometri”, povesteşte Delvine.

Locuieşte la Kaptagat, un oraş în nordul Kenyei, la graniţa cu Uganda. Casa ei e la altitudine, la 2.400 de metri, dar când se antrenează urcă la 3.000 de metri, în Kipchoge Village. Acasă şi-a lăsat toată familia, are o fiică şi un soţ. ”Am o fiică de 6 ani, pe care o cheamă Shelly, după Shelly-Ann Fraser-Pryce (n.r. campioană olimpică, sprinteră din Jamaica). Soţul meu o admiră foarte mult şi după ea i-am pus numele. A făcut şi el atletism acum mult timp, era sparing partener”, deapănă şirul poveştii Delvine, cea care îşi mai doreşte şi alţi copii după ce va încheia cu cariera de atletă. ”Vreau trei-patru, nu mai mulţi”.

”Tatăl meu e bogat! În neveste…”

Delvine are o familie numeroasă. Tatăl său are 4 neveste şi 30 de copii! ”E bogat, dar doar în neveste”, spune râzând Delvine. ”Altfel nu e bogat. Fiecare nevastă stă în alt sat. Cu mama mea, are 8 copii. Suntem şase fete şi doi băieţi. Pe toţi îi iubesc”, afirmă kenyanca.

Vorbeşte repede, de multe ori trebuie să repete ca să înţelegi. Mai explică şi Valentin Anghel pentru că el e foarte familiarizat cu ea, notează csasteaua.ro. ”E un suflet enorm. Dacă stai şi o asculţi, dacă o cunoşti îndeaproape, este o fată senzaţională”, spune antrenorul.

“Tata are 4 neveste şi 30 de copii. Deci eu am 29 de fraţi” (râde zgomotos). Tata are 59 de ani, iar bunica din partea mamei are 49 de ani. I-am promis că o să-i cumpăr un televizor şi acum trebuie să mă ţin de cuvânt”.

”Vreau să-mi aduc fetiţa în România. În Kenya viaţa nu este sigură!”

Delvine aleargă pentru familia ei, pentru fetiţa ei. Vrea să-i asigure o viaţă mai bună. ”Mi-aş aduce fetiţa şi soţul în România, pentru că părinţii mei nu vor să vină. În Kenya viaţa este nesigură. Sunt multe atacuri din partea triburilor rivale”. Apoi dă şi amănunte. ”Noi facem parte din tribul Pogot. Tribul nostru rival este Turkana. Când ne atacă, fugim de acasă în satul vecin şi ne întoarcem a doua zi. Femeile şi copiii fug, bărbaţii rămân să lupte! De obicei suntem atacaţi noaptea, ziua e linişte. Din tribul meu mai fac parte şi alţi alergători kenyeni cunoscuţi”, explică maratonista de la Steaua care adaugă şi că urăşte aceste momente de groză. ”Am început să fac atacuri de panică de la astfel de evenimente”.

Salata cu mămăligă şi prima vizită la un parc de distracţii

Când vine în România, viaţa atletei se schimbă radical. Parcă trăieşte într-o altă realitate. E exuberantă şi ne povesteşte. ”Am fost acum două zile la Therme cu antrenorul şi cu Claudia Bobocea. Mi-a fost frică să intru în apă, că nu ştiu să înot, dar apoi mi-a plăcut. Era apa caldă. M-am dat şi pe tobogane. O să-mi aduc şi fetiţa”, spune Delvine. De altfel, cel mai frumos moment al vieţii sale a fost atunci când a văzut prima dată marea.

Se declară o mare gurmandă, dar când o întrebi care e mâncare preferată, răspunsul te lasă iar fără cuvinte. ”Cel mai mult îmi place mămăliga cu salată. În Kenya avem un preparat asemănător care se cheamă <ugali>. E mai tare ca mămăliga voastră. Combin mămăliga cu salata de obicei. E ciudat, dar mie îmi place aşa”, afirmă râzând atleta. În satul ei şi în tribul ei, se cresc oi şi vaci, dar ea nu mănâncă niciodată carne. Nu-i place.

Refacerea de după maraton e cea mai grea

Delvine e foarte afectuasă, cu frică de Dumnezeu. E catolică, dar şi familistă convinsă. Îi place să ştie că familia sa este în siguranţă. Cel mai mult îi e frică de moarte. Dar apoi spune zâmbind. ”Nu m-am gândit să mor prea devreme!”

Legat de cursele de maraton, Delvine povesteşte că perioadele grele sunt cele de dinainte, când se antrenează pentru curse. ”E foarte mult efort. Începi cu curse de 25 de kilometri, apoi 30, 35, până ajungi la distanţa de maraton. Se adună oboseala. Apoi, în cursă, nu mai simt nicio problemă”.

”După cursa de la Barcelona ştiţi cum coboram scările? Îmi mutam picioarele cu mâna (râde). De obicei, după maraton, te dor toate, ai febră, dar în două-trei săptămâni organismul se reface”, povesteşte Delvine, care îi admiră foarte mult pe maratonista kenyancă Mary Jepkosgei Keitany, dar şi pentru cea din SUA, Emily Sisson.

Delvine Meringor visează la ziua în care va obţine un rezultat mare pentru România şi pentru Steaua. Nu vrea să vorbească însă despre asta. ”Până la medalie la Jocurile Olimpice mai e mult de muncă. Vreau lucrul ăstă, îmi doresc enorm. Ştiu că e şansa vieţii mele de a nu mai fii săracă”, a încheiat prima atletă din lotul României care şi-a îndeplinit baremul olimpic.

viewscnt

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemanatoare

Sport

Clubul UTA Arad a anunţat joi transferul a doi jucători, mijlocaşul portughez Joao Pedro şi atacantul român Vlad Morar. Vlad Morar are 29 de...

Sport

Echipa spaniolă Atletico Madrid a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia FC Sevilla, în sferturile Cupei Spaniei. Madrilenii s-au calificat în...

Sport

Echipa engleză Bournemouth a învins joi seara, pe teren propriu, scor 5-0, gruparea galeză Swansea City, în 16-imile Cupei Angliei, şi s-a calificat pentru...

Sport

Perechea Hsieh Su-wei/Jan Zielinski (Taiwan/Polonia) a câştigat, vineri, titlul la dublu mixt la Australian Open. Cei doi au învins cu 6-7(5) 6-4, 11-9 echipa...

Sport

Argentinianul Ricardo Gareca a fost numit selecţioner al echipei naţionale a statului Chile, a anunţat joi Federaţia Chiliană de Fotbal. Gareca, fost selecţioner al...

Articole recomandate

Muzica

Marti, 16 Aprilie 2024, ora 21:42 27786 citiri Costel Corduneanu FOTO Facebook/Costel Corduneanu Priveghiul fostului lider al clanului Cordunenilor, Costel Corduneanu, are loc la...

Sport

Argentinianul Ricardo Gareca a fost numit selecţioner al echipei naţionale a statului Chile, a anunţat joi Federaţia Chiliană de Fotbal. Gareca, fost selecţioner al...

Sport

Jannik Sinner a transformat cea mai aşteptată confruntare de la Australian Open 2024 într-un spectacol personal, printr-o victorie dominantă în faţa lui Novak Djokovici,...

Sport

Cea mai înaltă instanţă din sportul mondial va analiza vineri un apel al Rusiei împotriva sancţiunilor care interzic Comitetului Naţional Olimpic să primească finanţare...