Connect with us

Hi, what are you looking for?

Sport

Pogba cere contraexpertiza după ce a fost depistat pozitiv cu testosteron

juventus fc pogba


Internaţionalul francez al echipei Juventus, Paul Pogba, a cerut efectuarea contraexpertizei după ce a fost depistat pozitiv la testosteron în data de 20 august. El este în prezent suspendat provizoriu, relatează L’Equipe.


Fotbalistul avea la dispoziţie cinci zile lucrătoare pentru a solicita deschiderea probei B după ce agenţia italiană antidoping (Nado) l-a notificat luni cu privire la depistarea sa pozitivă. Potrivit presei italiene, rezultatele celui de-al doilea test ar trebui să fie cunoscute la 20 septembrie.

Mijlocaşul echipei Juventus a fost depistat pozitiv la 20 august, după meciul de la Udine (0-3) – în care nu a fost titular – din prima etapă din Serie A. Ca urmare a suspendării sale provizorii, el nu se mai poate antrena cu echipa sa, care i-a suspendat şi salariul.

Pogba (30 de ani) riscă o suspendare de patru ani, care ar putea fi înjumătăţită dacă el poate demonstra că nu a fost un dopaj intenţionat sau limitată la câteva luni dacă substanţa a fost folosită „în afara competiţiei şi nu are legătură cu nivelul său de performanţă”.

Metaboliţii de testosteron identificaţi în proba sa de urină ar fi provenit din utilizarea unui supliment alimentar prescris de un medic pe care l-a consultat în Statele Unite.

viewscnt

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recomandate

Sport

Un membru al familiei atacantului echipei Real Madrid, Endrick, a fost ucis în ziua de Crăciun într-un bar din apropiere de Brasilia. Endrick şi...

Sport

Într-o tragedie teribilă, un avion de pasageri a fost doborât de o forță externă, iar rușii au recunoscut că erau în zona respectivă atunci...

Sport

Negocierile pentru prelungirea contractului selecţionerului campioanei europene Spania, Luis de la Fuente, sunt complicate de problema majorării salariului acestuia, informează Cadena SER. Vineri, în...

Fără categorie

Azerbaidjan Airlines a luat o decizie drastică în urma tragediei din Kazahstan, în care un avion de tipul Boeing 737 s-a prăbușit la scurt...