Connect with us

Hi, what are you looking for?

Sport

Performanţă imensă pentru voleiul românesc: Naţionala masculină s-a calificat în sferturi la Campionatul European

374178845 693254206179514 1037534343866335555 n


Naţionala de volei masculin a României s-a calificat, vineri, în sferturile de finală ale Campionatului European, impunându-se în faţa Croaţiei, scor 3-2.


Echipa tricoloră a condus cu 2-0 la seturi, după care a fost egalată la 2-2 şi în ultimul set a reuşit să obţină calificarea. Scorul pe seturi a fost 25-17, 25-20, 17-25, 26-28, 15-12.

Anterior, tricolorii au încheiat grupa D pe locul 3. Rezultatele obţinute de România în grupa D: 0-3 cu Portugalia, 2-3 cu Israel, 3-2 cu Turcia, 3-1 cu Grecia şi 3-1 cu campioana olimpică Franţa, pentru locul 3 (9 puncte). Din grupă s-au mai calificat în optimi Franţa (12), Portugalia (9) şi Turcia (8). 

“După două ore şi jumătate de luptă, de urcuşuri şi coborâri, de reveniri, de mingi jucate cu inima, România este în sferturile de finală ale Campionatului European. Au trecut 38 de ani de când naţionala României termina ultima oară între primele 8 echipe ale Europei la un turneu final.

Acum, alţii sunt eroii. La Varna, România a învins Croaţia cu 3-2. Am condus cu 2-0 şi am crezut că scpăpm fără emoţii, că vom juca lejer în sferturi. Dar croaţii s-au trezit şi au egalat. Ne-am ridicat încă o dat şi în setul 5 nu le-am mai dat nicio şansă. Suntem valoroşi, suntem buni, suntem români!

Felicitări băieţilor, antrenorului Sergiu Stancu, staff-ului tehnic. Cei care au contribuit la acest succes. Voleiul românesc trăieşte, respiră. Au fost Turcia, Franţa, Grecia, Croaţia. Cine urmează? Să sperăm că învingătoarea dintre Franţa şi Bulgaria!”, a notat FR Volei pe Facebook.

Competiţia găzduită de patru naţiuni – Italia, Bulgaria, Macedonia de Nord şi Israel, între 28 august şi 16 septembrie, a avut 24 de echipe la start.

Meciurile din sferturi vor avea loc în 11-12 septembrie, iar semifinalele şi finalele pentru medalii se vor disputa în 14, respectiv 16 septembrie, la Roma. Primele trei clasate, cu excepţia Italiei, vor obţine şi calificarea la Campionatul Mondial din 2025. Italia este deja calificată, în calitate de campioană mondială.

Campionatul European din 2023 este la a 33-a ediţie. Titlul continental este deţinut de Italia, care a obţinut al 7-lea titlu continental după finala din 2021 cu Slovenia, scor 3-2.

Naţionala masculină a României are în palmares cinci medalii (1 aur – 1963, 2 argint – 1955, 1958, 2 bronz – 1971, 1977). La Campionatul European din 2023, tricolorii bifează a 18-a apariţie, începând cu anul 1950. Ultima data când România a jucat la Campionatul European a fost la ediţia din 2019, când a ocupat locul 21.

 

viewscnt

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recomandate

Geografie

Introducere Agricultura este un sector esențial care nu doar că asigură hrana populației, dar constituie și un element de bază al economiei globale. În...

Economie

Introducere Politica protecționistă reprezintă o abordare economică adoptată de state pentru a-și proteja piețele interne de concurența străină prin diverse măsuri, precum taxe vamale,...

Informatica

Introducere În era digitală, informațiile au devenit o resursă vitală pentru orice afacere. Planificarea și implementarea strategiilor de disaster recovery sunt esențiale pentru asigurarea...

Lifestyle

Într-o lume în care sănătatea devine tot mai prioritară, sucurile naturale se afirmă ca un aliat de nădejde. Fie că sunt consumate ca parte...