Connect with us

Hi, what are you looking for?

Sport

Oscar Pistorius, care va fi eliberat condiţionat vineri, va avea interdicţie de a discuta cu presa

pistorius


Fostul campion paralimpic sud-african Oscar Pistorius, care va fi eliberat condiţionat vineri, la aproape unsprezece ani de la uciderea iubitei sale Reeva Steenkamp, va avea interdicţie de a discuta cu presa, a confirmat, miercuri, administraţia penitenciară din Johannesburg, citată de AFP.


„La fel ca şi alte persoane aflate în libertate condiţionată, Pistorius nu are dreptul de a acorda interviuri presei”, a subliniat administraţia într-un comunicat. „Faptul că Pistorius este cunoscut publicului larg nu îl face diferit de alţi deţinuţi şi nu justifică un tratament special”.

Decizia privind eliberarea condiţionată al lui Oscar Pistorius, în vârstă de 37 de ani, a fost luată la sfârşitul lunii noiembrie. Conform legislaţiei sud-africane, o persoană condamnată poate fi eliberată condiţionat după ce a executat jumătate din pedeapsă.

Fostul atlet urmează să fie eliberat vineri dintr-o închisoare de la periferia capitalei Pretoria. Nici ora, nici detaliile logistice nu au fost dezvăluite de autorităţi, din motive de „securitate”.

Jurnaliştilor prezenţi în afara închisorii nu li se va da posibilitatea „să facă fotografii sau să preia imagini cu Pistorius”, a avertizat administraţia închisorii.

Septuplul campion paralimpic şi dublu amputat la picior, care a devenit o legendă sportivă la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012, concurând alături de persoanele valide în proba de 400 de metri, a fost condamnat în apel în 2017 la 13 ani şi cinci luni de închisoare.

În noaptea de 13 spre 14 februarie 2013, el a împuşcat-o de patru ori pe modelul Reeva Steenkamp, în vârstă de 29 de ani.

viewscnt

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recomandate

Sanatate

Semințele de in, un superaliment din ce în ce mai popular, sunt mici, dar pline de nutrienți esențiali care pot aduce numeroase beneficii sănătății...

Informatica

Introducere În era digitală de astăzi, eficiența și productivitatea sunt esențiale pentru succesul profesional și personal. Microsoft Excel, un instrument puternic de calcul tabelar,...

Sanatate

Semințele de chia au devenit extrem de populare în ultima vreme, fiind adesea considerate un „superaliment” datorită beneficiilor nutriționale pe care le oferă. Aceste...

Natura

Flora spontană reprezintă totalitatea plantelor care cresc în mod natural, fără intervenția omului. Aceasta forma de vegetație este esențială pentru ecosistem, oferind nu doar...