Andy Murray, de două ori campion la Wimbledon, va lipsi de la ediţia din acest an, el fiind operat la spate, a anunţat, duminică, ATP.
„După o operaţie pentru un chist la coloană, Andy Murray este din păcate indisponibil pentru Wimbledon”, a anunţat ATP pe platforma de socializare X. „Odihneşte-te şi recuperează-te, Andy, ne va fi dor să te vedem acolo”.
După o victorie în faţa lui Alexei Popyrin la Queen’s Club Championships, Murray s-a retras din cauza accidentării, la meciul din din turul al doilea, cu Jordan Thompson, relatează Reuters.
Evenimente
27 iunie – Maraton Profit News TV – Maraton Made in Romania (ediția a II-a)
Problema a fost agravată de participarea lui Murray la Roland Garros şi îl lasă pe fostul număr unu mondial în afara turneului de la Wimbledon, unde a câştigat două dintre cele trei titluri de Grand Slam ale sale.
Murray, în vârstă de 37 de ani, a dat un nou suflu carierei sale după ce a fost operat la şold în 2019, dar a avut dificultăţi în a ajunge în ultimele etape ale turneelor de top şi recent a trebuit să se confrunte cu o accidentare la gleznă suferită la Miami Open în martie.
Turneul de la Wimbledon se desfăşoară în perioada 1-14 iulie, iar competiţia de tenis de la Jocurile Olimpice va începe la 27 iulie.
–