Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul echipei Universitatea Cluj, a fost nemulţumit de jocul elevilor săi, dar şi de delegarea la meciul cu FCSB a unui arbitru bucureştean.
„Nu e uşor de acceptat o înfrângere, aşa cum am şi pierdut jocul, ceea ce nu înţeleg este cum, jucând cu o echipă din Bucureşti, primim un arbitru din Bucureşti, domnul Bîrsan? Sunt curios şi nu înţeleg de ce nu ni l-a dat pe Feşnic din Cluj, de ce nu putea să arbitreze Feşnic acest joc? E o întrebare pe care mi-o pun.
Ca joc, am avut destul sau prea mult respect faţă de FCSB, poate i-am considerat prea buni. E o echipă bună, probabil cea mai valoroasă echipă a campionatului, un lot în care s-a investit foarte mult, dar sigur, eu cred că astăzi puteam mult mai mult. Şi în superioritate numerică, am luat decizii greşite, n-am controlat mult, n-am condus mingea, n-am încercat să facem acţiuni de 1 la 1.
Evenimente
14 noiembrie – Maratonul Agriculturii
20 noiembrie – Eveniment News.ro – Orașul meu – Acasă și la birou
Doar lipsa de inspiraţie, poate la câteva şuturi acolo, dacă eram mai hotărâţi şi finalizam mai bine, poate egalam. Aia e, mergem înainte, învăţăm, vedem şi noi la ce nivel suntem. E o înfrângere, prima înfrângere acasă, urmează o perioadă în care trebuie să ne refacem, la fel, să vedem unde trebuie să punem accentul. E doar o înfrângere.
Depinde de noi, e doar o perioadă frumoasă, suntem pe primul loc. Depinde de noi, de fiecare, de mine ca antrenor, de ei ca jucători, să rămânem la fel de concentraţi, la fel de serioşi, să ne pregătim şi să înţelegem că doar prin muncă ne putem îndeplini obiectivul anul acesta.
Te compari cu echipele bune, am întâlnit un adversar bun şi ne dăm seama la ce nivel suntem. Tragem nişte concluzii, vedem ce avem de făcut în continuare şi la ce nivel suntem cu adevărat, la momentul de faţă, nu doar că suntem pe primul loc, nu doar că avem 30 de puncte, dar la ce nivel suntem noi în acest moment”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău după înfrângerea cu 1-2 de pe teren propriu, de duminică, cu echipa bucureşteană FCSB.
–