Connect with us

Hi, what are you looking for?

Sport

Meciul Juventus – FC Sevilla: Allegri – Sunt încrezător că putem să ajungem în finală

juventuscom


Tehnicianul echipei Juventus Torino, Massimiliano Allegri, a declarat, joi seară, după meciul cu FC Sevilla, scor 1-1, din prima manşă a semifinalelor Ligii Europa, că este încrezător că formaţia sa poate obţine calificarea în finala competiţiei.


“Ştiam că meciul va fi dificil. Am început bine, dar am făcut câteva greşeli în ultima treime de teren şi am primit gol la primul contraatac. Apoi am avut o repriză secundă bună şi merităm remiza. Egalul schimbă dinamica dublei manşe, în special în ceea ce priveşte încrederea în noi. Categoric nu meritam să pierdem. Până la urmă, golul a fost meritat şi ne ajută în drumul către finală. Sunt încrezător că putem, echipa a arătat mereu să se poate ridica din nou şi poate lupta”, a spus Allegri.

De cealaltă parte, antrenorul formaţiei FC Sevilla, Jose Luis Mendilibar, a subliniat efortul depus de echipă tot meciul. “Ceea ce trebuie să reţin la acest meci este efortul e care l-am depus timp de peste 90 de minute şi o primă repriză foarte bună, în care am câştigat multe mingi şi am creat pericol. În repriza a doua nu am reuşit să le facem probleme adversarilor. Am vrut să facem pressing avansat şi să încercăm să câştigăm mingi în jumătatea lor, să fim aproape de poarta lor, dar a fost greu pentru noi să câştigăm acele mingi şi până la urmă a trebuit să ne apărăm mai în spate”, a declarat Mendilibar.

 

viewscnt

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recomandate

Informatica

Introducere În era digitală în care trăim, intruziunea reprezintă un fenomen esențial, având implicații profunde asupra securității informațiilor și a privatății individului. Semnificația acestui...

Limba si literatura romana

Introducere Tema acestui referat se bazează pe o analiză detaliată a operei lui Mihail Sadoveanu, un autor fundamental al literaturii române, care a marcat...

Sanatate

Zincul este un mineral esențial pentru buna funcționare a organismului uman. Deși nu este la fel de cunoscut ca vitaminele sau alți nutrienți, rolul...

Informatica

Introducere Phishingul reprezintă o formă de atac cibernetic, prin care atacatorii încearcă să obțină informații sensibile (precum numere de carduri, parole sau date personale)...