Louis Munteanu, atacantul echipei CFR Cluj, a marcat golul formaţiei sale în meciul cu Dinamo, de pe stadionul Arcul de Triumf, scor 1-1, şi spune că nu se gândeşte la plecarea în străniătate.
„Un meci greu. Dinamo n-a pierdut niciun meci acasă, dacă nu mă înşel. O remiză, aşa a fost să fie. Avem încă un meci la Galaţi şi sperăm să câştigăm.
[despre golul marcat] În primă fază, arbitrul a crezut că l-am împins pe fundaş. Nu, l-am împins, dar foarte puţin. A comis-o. N-a fost fault deloc.
Evenimente
14 noiembrie – Maratonul Agriculturii
20 noiembrie – Eveniment News.ro – Orașul meu – Acasă și la birou
Accidentarea mea nu e gravă. Am avut toată săptămâna probleme cu spatele. Am simţit că mă înţeapă şi de data asta am ieşit, n-am mai stat pe teren.
[Despre o posibilă plecare] De ce să nu fiu concentrat la CFR Cluj? Unde sunt? Nu sunt aici? Unde să plec? Nu e perioadă de transferuri. Zvonuri apar. Eu sunt aici, la CFR Cluj. Ce pot să spun eu? Sunt aici de puţin timp. Eu sunt aici să-mi fac treabă, nu mă gândesc la transferuri. Sunt la al treilea an la seniori, nu mai pun botul la ce scrie presa în continuare.
Nu mi-am propus nimic anul ăsta. Vreau să fie mai bun decât am fost sezonul trecut. Ne propunem să fim în play-off, iar după, vom vedea cu ce puncte intrăm şi vom stabili un nou obiectiv”, a declarat Louis Munteanu.
–