Pentru cercetarea fenomenului de teatru popular romanesc, partea centrala a Podisului Moldovei constituie o zona recunoscuta prin bogatia, jocurilor teatrale traditionale, desfasurate cu prilejul unor sarbatori din timpul anului si in special de Anul Nou. Cercetarile din ultimii ani au scos la iveala o serie de noi variante de masti animale, cum sunt strutul, cocostarcul, boul sau cerbul, masti prezentate de noi la Sesiunea de comunicari a muzeelor din cedembrie 1966.
Mastile Animale de Anul nou si-au pierdut caracterul magic initial, transformandu-se in elemente de recuzita ale spectacolului de teatru popular. Serbarile din timpul iernii angajeaza tineretul din sat in pregatirea lor cu mult timp inainte. Tinerii necasatoriti intre 18-20 de ani, care au „iesit la joc”, se grupeaza in cete mari, care formeaza alaiurile caprei, figura centrala a carnavalurilor cu masti animale de Anul Nou. Tinerii sub 18 ani, care n-au iesit la joc, organizeaza alaiuri mai mici: Caprite, cerbi, bou, strut, cocostarc, cal si urs.
Mentiuni despre capra se gasesc inca din secolul al XVII-lea; in anul 1656, ambasadorul suedez Welling, cu ocazia vizitei facute la Iasi, descrie obiceiul caprei: „In joc, figura o capra, in care era varat un om si pe care o juca un baiat. Sfarsind jocul, baiatul tragea cu o sageata in capra si astfel hora se sfarsea, iar baiatul capata un bacsis. Se infatisa deci primitiv o scena de vanatoare”. In sec. al XVIII-lea, Del Chiaro aminteste de obiceiurile populare de Anul Nou si despre jocul de Craciun al cloantei si al unchiasului: „Ea cu un plisc ca de pasare, iar el cu o mare barba falsa, si care spuneau fel de fel de necuviinte”, iar in Descrierea Moldovei, Dimitrie Cantemir consacra jocului un paragraf senificativ. In studiul etnografic al lui Tudor Pamfile, ca si in alte monografii, este descris intregul alai al caprei, cu mastile aparute de-a lungul evolutiei jocului. Altii eroi din alaiul caprei sunt arnautii, irozii, personaje desprinse din vicleimul moldovenesc, cucoanele, generalii si uratii sau rafeturile. Rafeturile sun flacai care poarta masti umane, reprezentand diferite personaje: caldararii si caldarasitele sau satrarii si satraitele, ca si evrei, babe sau mosnegi. Mosnegii de la capra, personaje cu origini stravechi,poarta acelasi masti ca si anul vechi, care se lupta cu anul nou in jocul dramatic al jienilor, si la fel cu aceea a unchiesului de la priveghi.
Ca variante ale caprei, si cu aceeasi semnificatie, sunt mastile de cerb, bou, strut, cocstarc, cal si urs. Asemanarea si unitatea lor se desprinde din joc: „clampanitul” maxilarului inferior este o actiune general intalnita in jocul caprei, iar daca mastule de capra, cerb, bou, strut, cocostarc reprezinta animale diferite, jocul le uneste pe toate, ca si muzica instrumentelor dupa care se executa jocul, fluierul si toba insotind intodeauna aceste spectacole. Strigaturile sau descantecul cerbului, boului si strutului in satul Madirjac sunt aceleasi, cu deosebirea ca sunt adresate animalului respectiv.
Cerbul este masca cea mai frecvent intalnita (alaturi de capra) in Moldova, contrar celor afrimate de Mirjana Ilic, care sustine in lucrarea sa Klocalica, Serbuly ou Curka, aparuta in 1964, ca in estul Romaniei nu exista masca de cerb. Ca si capra, cerbul are capul cioplit in lemn, invelit cu blana de iepure, cu maxilarul inferior mobil. Intre coarne este impodobit cu oglinzi, coronite, flori de lamaita, panglici si hartie colorata. Masca este completata de costumul de marimea unei piei de cerb, pe care sunt cusute hartii colorate, stuf, piele de vitel sau scoarta. Cel ce joaca masca imita salturile animalului. Arapii, in numar de patru , sunt costumati in rosu, ca si turcii de la strut si bou, interpretand acelasi rol; ei bat tobele dupa fluier si repeta strigaturile:
„Foaie verde de-un granat
Valeru s-a deochiat
Hai si noi sa ne-apucam
Cu mila sa-l descantam
Sa vedem ce leac avem”.
In satele Budesti si Mogosesti cerbul face parte din alaiul caprei si este insotit tot timpul jocului de cocostarc.
Boul are un cap sculptat, care imita animalul, cu maxiralul inferior mobil, cu coarne autentice; poarta un tol de marimea unei piei de bou, pe care sunt cusute „cordele colorate”. Cei doi turci care-l insotesc, costumati in rosu, ca si arapii de la cerb, bat tobele dupa cantecul fluierului si repeta strigaturile. Dintre mascati, un „mosneag si-o baba” completeaza alaiul.
Masca de strut, necunoscuta pana in prezent, fost gasita in localitatile Popesti, Madirjac, Sinesti. La Popesti nu se mai face strut „fiindca e greu de pene”, afirma un informator. In acest sat, costumul strutului era cusut din pene colorate in negru, rosu, galben. In satul Madirjac, acelasi costum era din hartie colorata, ca si al cerbului; „din batrani s-a facut strut la Madirjac”. Capul este din lemn, invelit in hartie colorata, cu un cioc a carui parte inferioara este mobila. Gatul este alungit, imitand profilul strutului, iar pe cap are o coroana impodobita cu „cordele colorate”. Masca este completa de un tol pe care sunt cusute fasii de hartie colorata. Din alaiul strului fac parte doi turci costumati in rosu, cu coifuri de carton in aceeasi culoare, si doi caldarari, dintre care unul fluiera. Turcii bat tobele dupa fluier si repeta strigaturile si descantecul strutului. Ca si Cerbul si boul, este deochiat, descantat si vindecat.
Cocostarcul este intalnit in satele Mogosesti, Minjesti, Budesti. Are capul din lemn, cu ciocul lung si rosu, care „clampaneste” la joc. Costumul este din hartie alba. In alai mai sunt capra de cordele, cerbul, cocostarcul si ursul; „toate animalele la un loc formeaza capra”, afirma informatorul. Spectacolul incepe cu „uratura” (plugusorul), apoi capra de cordele deschide jocul , urmata de ciobanul cu cerbul si cocostarcul. Tot timpul jocului cerbul este insotit de cocostarcul denumit „pasare maiastra”. Ursul si ursarul incheie jocul. In satele Madirjac, Sinesti, Popesti, ursul merge separat de capra, ca si cerbul. Ursul este bogat impodobit cu gateli: panglici colorate, oglinzi mici, flori artificiale si de lamaita. Costumul este facut dintr-o blana de oaie care imita pielea ursului sau din stuf. Ursarul bate toba dupa fluier si-l descanta.
Calul nu lipseste din carnavalul de Anul Nou. Capul e de lemn, impodobit cu panglici, hurmuz, oglinzi sau flori artificiale; o anexa de lemn imita corpul animalului. Calul joaca dupa fluier si toba. In satul Popesti-Iasi, cantecele calului sunt aceleasi ca la capra. In Frumusica, Madirjac, formatia calului este restransa la 3 personaje: fluierarul, tobosarul si ce ce poarta masca, „calul”. In Andrieseni-Iasi, de Anul Nou se fac pana la 30 de cai. „Calutul” este jucat cu patru baieti costumati, doi in rosu si doi in alb. Cei in rosu au pe cap chipie rosii cu oglinzi, iar cei in alb caciuli brumarii legate cu „cordica rosie”. Baietii care joaca calul au doua „vesti” de sita, una in fata si una in spate, pe care le acopera cu doua fuste albe, imitand corpul animalului. Un tanar canta din fluier, iar cei doi caldarari comanda. Caldararul comandant poarta in mana buzduganul si striga un vers, celalat raspunde cu alt vers:
„Buna ziua, gospodari
Nu primiti patru armasari?
Armasarii sunt potcoviti
Cu potcoave de argint
Si cu grifuri de arama
Bate bine la podeala
Istia-s caii de la „Iesi”
N-ai venit la noi de-un an
Am fost bolnav si-am zacut
Am zacut pe prispa-afara…
Ti-am dat fan ai refuzat
Ti-am dat paie n-ai mancat…”
Masca de cal a fost regasita si in Lituania; desi apropiata de cea gasita la noi, este analoga insa cu cea din Polonia.
Mastile animale, ca si cele umane, constituie un important capitol al culturii noastre populare. Cel care intra sub masca se transpune in animalul sau personajul pe care masca il reprezinta. Cel travestit, devine o noua faptura, activeaza, se misca, vorbeste ca faptura pe care o intruchipeaza. Masca este un obiect ritual, dar inca din antichitate ea devine si un obiect de recuzita, un element al spectacolului. Inscriptia gasita in apropiere de Zlatna, la Petrosani, „Libero patri et libereherclianis et cervabus” (CIL, III, 1303), ne aminteste de existenta unor divinitati autohtone dacice in legatura cu cultul lui Liber si al Dianei, care ar oglindi, dupa Roscher, supravietuirea traditiilor populatiilor locale. Dupa Tadeusz Seweryn, mastile de Anul Nou simbolizeaza fertilitatea pamantuli si abundenta recoltelor. El descrie masca de bou – „turon” – , de capra – „koza” – si de urs; senificative sunt versurile:
„Unde „turon” sau „koza” trece
Graul va creste…”
Mastile animale de Anul Nou se regaesc si in sud-estul Europei; in studiul mentionat mai sus, Klocalica, Serbuly ou Curka, in Banatul sarbesc, Mirjana Ilic afirma ca obiceiul este romanesc, obicei regasit de altfel si in Polonia, Cehoslovacia, Rusia, Ucraina, Bielorusia, Suedia, Danemarca, Anglia, Elvetia, Germania.
Mastile animale (reprezentari teatrale) de Anul nou reamintesc si de stravechiul cult al fertilitatii pamantului la popoarele Africii, Asiei si Europei. Sub influenta crestinismului, aceste culte pagane au ramas destul de puternice; in secolul al VIII-lea, episcopul de Canterbury decreta ca orice persoana care se va deghiza in cerb sau taur la calendele din ianuari, adica se va travesti in animal, va suferi o interdictie de 3 ani, deoarece aceasta practica este demonica. Este cunoscut si cultul taurin cretan, ale carui reminiscente supravietuesc pana astazi in „corridas”, serbarile traditionale din Spania contemporana. In Asia, ca si in Africa, mastile sunt practicate in special cu ocazia sarbatorilor fertilitatii. Pe langa gravele chipuri ale demonilor si zeilor fertilitatii, mastile africane cunosc si expresia groteasca, necesara unor jocuri si dansuri rituale, masti comice asemanatoare celor care se folosesc actualmente in carnavalurile din Italia, Spania sau tarile latino-americane.
