In germana veche, rizomul mandragorei se numea „alruna„, cuvant inrudit cu „runa” (semn grafic din alfabetul germanic, intrebuintat in inscriptiile profane, dar mai ales magice). Tacitus relateaza despre o clarvazatoare germana cu numele Albruna. Poate va fi existat credinta ca spiritul acelei femei si-a gasit salas in planta respectiva. Planta crestea in unele zone cu clima mai prietenoasa din Europa Centrala, unde a si cunoscut o larga raspandire in gradini: pe langa manastiri, in gospodariile taranesti, la botanisti si „vrajitoare„.
In orice caz, rizomii mandragorei erau extrem de scumpi, ceea ce a incurajat comertul permanent cu falsuri. In cartea sa despre ierburi, Adamus Lonicerus noteaza faptul ca multi dintre pretinsii omuleti de mandragora, oferiti prin targuri, erau in realitate radacini de mutatoare (Byronia alba), tinute un timp in nisip cald pana se uscau si dupa aceea „retusate” cu un cutit. Totusi, increderea in puterile supranaturale ale plantei a strabatut veacurile, mentinandu-se in unele locuri chiar si in zilele noastre. Despre celebrul doctor Faust, o figura istorica din secolul XVI, transfigurata de legendele populare, inainte de a deveni unul dintre marile personaje ale literaturii universale, se spune ca ar fi intrebuintat mandragora. De asemenea, au avut reputatia de a fi detinatori ai radacinii magice Berthold Schwartz (inventatorul prafului de pusca in Occident) si Jeanne D’Arc, fecioara din Orleans.
In preajma sanctuarelor inchinate Afroditei, zeita dragostei din mitologia greaca, existau gradini unde se cultivau plante narcotice, in primul rand mandragora. Temuta magiciana Circe avea o bagheta vrajita cu care transforma oamenii in animale. Dupa unele interpretari ar fi fost vorba de o mandragora. Teofrast, cel mai mare botanist al Greciei Antice, scrie ca mandragora este un remediu hipnotic, intrebuintat mai ales pentru prepararea elixirelor de dragoste.
Desigur ca o planta inzestrata cu asemenea forte nu se poate dobandi fara riscuri. Teofrast explica regulile care trebuie respectate atunci cand o dezgropi: faci mai intai trei cercuri cu sabia imprejurul ei, dupa care incepi sa sapi cu fata intoarsa catre Apus. Ai nevoie si de un insotitor care, in tot acest timp, sa-ti dea ocol dansand.
Proprietatile narcotice si afrodisiace ale plantei fac din ea un ingredient deosebit de valoros pentru elixirele si pomezile magice. Alchimistii extrageau din rizomi, prin distilare, un afrodiziac foarte eficient. Se poate presupune totusi ca, fiind atat de rara si costisitoare, nu va fi fost intrebuintata prea des.
Fisa botanica
- Familia – Solanaceae
- Caracteristici – radacina, lunga pana la 60 cm si uneori bifurcata, este groasa si carnoasa. Frunzele cu cozi scurte formeaza o rozeta inalta de 30-60 cm. Ele sunt oval-alungite si adesea crestate ori zimtate pe margini. Florile au forma de clopotel, iar caliciul cu sepale ascutite ajunge cam pana la jumatatea coroanei. Perioadele de inflorire sunt primavara si toamna. Fructele sunt niste boabe rotunde, de culoare galbena.
- Areal – originara din bazinul mediteranean, rezista bine la frig, in zonele cu clima mai blanda din Europa Centrala.
Intrebuintari medicale
- Principalele substante active – alcaloizi (in special scopolamina, atropina, hiosciamina).
- Fitoterapie – nu se mai intrebuinteaza in medicina populara.
- Homeopatie – remediul mandragora, obtinut din frunzele proaspete, se administreaza in astm, tuse persistenta, cefalee provocata de un aflux puternic de sange la cap, stari de excitatie fizica sa psihica.
Autoterapia este contraindicata, din cauza toxicitatii deosebite a plantei!
